Dosar penal pentru un tânăr, din Brastavăţu, care a fost filmat lovind fără milă un cal

Un tânăr, de 19 ani, din comuna Brastavăţu, este cercetat pentru rănirea sau schingiuirea unui animal, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care bate cu bestialitate un cal înhămat la căruţă.

Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat, astăzi, 6 august, prin apel 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi exercitat acte de violență asupra unei cabaline, în comuna Brastavățu, județul Olt. La faţa locului s-au deplasat polițiști din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Vișina, care din primele verificări au stabilit faptul că, un tânăr, în vârstă de 19 ani, din comuna Brastavățu, ar fi exercitat acte de violență asupra unei cabaline.

 „În cauză, au fost sesizați polițiștii din cadrul Biroului  pentru Protecția Animalelor care au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de rănirea sau schingiurea animalelor, cercetările fiind continuate pentru stabilirea situației de fapt și dispunerea de măsuri legale”, transmite IPJ Olt.