Digitalizarea activității Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, proiect de peste 4 milioane lei, prin PNRR

Consiliul Județean Olt a aprobat, joi, un proiect privind digitalizarea activității Spitalului Județean de Urgență Slatina, în valoare de peste 4 milioane de lei, bani care vor veni prin Planul Național de Redresare și Reziliență.


Acest proiect are ca scop implementarea de sisteme informatice spitaliceşti integrate (SIS) pentru conectarea tuturor sistemelor de înregistrare şi administrare digitale.

„A fost lansată măsura de digitalizare pe Sănătate, tot pe Planul Național de Redresare și Reziliență, iar astăzi am aprobat indicatorii acestui proiect, urmând ca, în perioada următoare, să și depunem acel proiect, pe măsura deschisă”, a declarat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

Proiectul prevede implementarea unor componente noi, actualizarea sau extinderea componentelor hardware existente ale rețelei de comunicații IT, implementarea unor module noi, actualizarea sau extinderea modulelor software existente legate de datele clinice și interoperabilitate, dar şi implementarea unor sisteme noi, actualizarea sau extinderea modulelor software non-clinice legate de funcționarea unității sanitare. 

Necesitatea realizării digitalizarii activității Spitalului Județean de Urgență Slatina este motivată de urmatoarele argumente:

▪ Creșterea eficienţei operationale - prin digitalizarea proceselor interne și automatizarea unor activităţi, se va reduce timpul necesar pentru anumite activităţi, va crește gradul de precizie și se va reduce riscul de erori umane.

▪ Creșterea calităţii serviciilor medicale - digitalizarea ajută la îmbunătățirea comunicării între personalul medical și pacienti, precum și la reducerea timpului necesar pentru procesarea și analizarea datelor medicale, ceea ce va duce la un diagnostic mai rapid și mai precis.

▪ Creșterea satisfacţiei pacientilor - prin digitalizarea proceselor, pacienţii vor beneficia de o experienţă mai rapida și mai ușoară, precum și de un acces mai ușor la informaţii medicale.

▪ Reducerea costurilor - digitalizarea ajută la reducerea costurilor prin automatizarea unor activităţi, la reducerea riscului de erori și la reducerea nevoii de hârtie și alte materiale consumabile.

▪ Creșterea securității și protecţiei datelor - prin digitalizarea proceselor, se va asigura o protecţie mai bună a datelor medicale și o securitate mai mare a sistemelor informatice.

▪ Îmbunătățirea capacitatii de analiză și raportare - digitalizarea va permite colectarea și analiza mai ușoară a datelor medicale, precum și raportarea mai ușoară a acestora, ceea ce va ajuta la îmbunătățirea proceselor interne și la o mai bună gestionare a activității spitalului.

În plus, finanțarea proiectului propus va răspunde obiectivelor dezvoltate în cadrul Strategiei Europene pentru dezvoltarea sectorului de e-sanatate:

▪ Întărirea şi diversificarea sistemului informatic unic integrat de sănătate

▪ Actualizarea şi consolidarea nomenclatoarelor (clasificarea grupelor de boli etc.) şi asigurarea inter-operabilităţii dintre sisteme la nivel naţional şi european

▪ Monitorizarea şi evaluarea sanătății populației

▪ Creşterea activitatilor de preventie in raport cu cele curative

▪ Expansiunea şi diversificarea serviciilor medicale de urgență.