Deputaţii PSD Olt Marius Iancu şi Cătălin Grecu, printre iniţiatorii unui proiect care modifică Statutul poliţistului

Deputații de Olt Cătălin Grecu, Marius Iancu, Adrian Chesnoiu și Emil Albotă se numără printre inițiatorii unui proiect de lege care modifică Statutul polițistului, prevăzut de Legea 360/2002.

Proiectul de lege a fost deja votat în Senat, urmând să fie supus dezbaterii și votului și în Camera Deputaților, care este for decizional.

O propunere importantă se referă la creșterea perioadei în care persoanei care dobândește statutul de polițist nu i se poate modifica raportul de serviciu prin delegare, detașare, mutare sau transfer – se propune o perioadă de cinci ani, față de doi ani, cum este prevăzut acum, de la numirea în prima funcție. Aceasta va viza nu doar reîncadrarea, încadrarea directă sau transferul, ci și finalizarea cursurilor instituțiilor de învățământ din cadrul MAI.

Există propuneri și în legătură cu procedura împuternicirii. Mai întâi, este prevăzută o nouă cerință – împuternicirea se va putea face dacă respectivul polițist îndeplinește și condițiile de ocupare ale postului respectiv, această precizare nefiind acum în legislație.

În fine, se mai propune ca programul de muncă al polițiștilor să fie stabilit prin ordin MAI și după consultarea reprezentanților organizațiilor sindicale reprezentative, nu doar după consultarea Corpului Național al Polițiștilor.

Proiectul legislativ inițial conținea mai multe prevederi noi, dar senatorii au decis luni eliminarea acestora. Astfel, conform propunerii legislative inițiale, polițiștilor ar fi trebuit să li se poată acorda, în funcție de vechime, două noi grade profesionale: subcomisar, pentru o vechime mai mare de 15 ani, și comisar, pentru o vechime mai mare de 20 ani. Conform reglementării actuale, există trei praguri de vechime. Pentru o vechime sub cinci ani se acordă gradul de subinspector de poliție, pentru o vechime cuprinsă între cinci și zece ani se acordă gradul de inspector de poliție, iar pentru o vechime de peste zece ani se acordă gradul de inspector principal de poliție.

De asemenea, în varianta inițială a propunerii legislative se prevedea că, pentru a se obține mutarea în aceeași unitate sau într-o altă unitate din cadrul MAI, din aceeași localitate sau din altă localitate, nu mai era nevoie și de acordul șefului unității din care pleca polițistul, ci doar de cel al șefului unității unde se muta acesta.

Apoi, mai era propusă și diminuarea la un an a termenului maxim în care se poate face sancționarea disciplinară. Actualmente, aceasta se poate efectua în termen de cel mult șase luni de la data la care persoana care poate dispune cercetarea disciplinară a luat cunoștință despre comiterea faptei, dar nu mai târziu de doi ani de la data săvârșirii acesteia.

În documentul înregistrat, în primă fază, la Senat mai era precizat și faptul că, pentru ca o persoană să poată participa la concursurile sau la examenele pentru ocuparea funcțiilor de polițist, urma să fie prevăzută interdicția de a avea tatuaje ori elemente ornamentale pe față, gât sau pe mâini. Actualmente se prevede în mod general că acestea nu pot fi aplicate, inserate sau implantate pe/ în corp, neacoperite de vestimentație atunci când persoana respectivă este îmbrăcată în ținuta de vară.

O prevedere complet nouă, dar care a fost eliminată la Senat, este elaborarea Ghidului carierei polițistului.Acesta ar fi trebuit aprobat prin ordin MAI în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a proiectului de lege. Propunerea avea în vedere stabilirea unui cadru unitar de accedere și evoluție în carieră a polițiștilor.