Cum l-a susţinut Liviu Dragnea pe Darius Vâlcov, în faţa judecătorilor italieni

În apărarea sa la Curtea de Apel Napoli, Vâlcov s-a folosit de mai multe înscrisuri, printre care o declarație a lui Liviu Dragnea.

Potrivit PRESShub, Liviu Dragnea a arătat, în scris, că l-a angajat pe Vâlcov la cabinetul său pentru că cel din urmă nu mai avea resurse materiale. Fostul ministru a mai adus în apărarea lui o interpelare a unor deputați privind condițiile din închisorile din România și de un studiu făcut de avocatul clujean Radu Chiriță care, prezentat în calitate de profesor universitar și expert, a desființat sistemul penitenciar din România.

Interpelarea deputaților către ministerul Justiției, din luna mai 2023, a fost semnată de mai mulți politicieni, însă avocații italieni ai lui Vâlcov au insistat pe numele Simonei Maya Teodoroiu, prezentată ca fost judecător la Curtea Constituțională, în prezent deputat PSD.

Curtea de Apel Napoli a decis predarea lui Vâlcov în România

Magistraţii Curţii de Apel Napoli au decis, joi, predarea lui Darius Vâlcov, în ţară. Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată.

Fostul ministru al finanțelor, Darius Vâlcov, a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare pentru infracțiuni de corupție. În primă instanță, el primise o condamnare de opt ani.

În același dosar instanța a mai dispus condamnarea lui Minel Prina, fost primar al municipiului Slatina, la 4 ani şi 6 luni de închisoare. De asemenea Lucian Petruţ Şuşală, fost şofer al lui Darius Vâlcov a fost condamnat la 2 ani cu suspendare, Petre Bogdan Timofte, afacerist, a primit 3 ani de închisoare, iar Constantin Tomescu, afacerist, a primit şi el 3 ani şi 6 luni de închisoare.


Şi fostul primar al Slatinei, Minel Prina, condamnat la patru ani şi şase de închisoare pentru fapte de corupţie, se află în Italia.