CSM Slatina, victorie categorică cu Ripensia Timişoara

Echipa de fotbal CSM Slatina s-a impus de o manieră clară, pe teren propriu, contra celor de la Ripensia Timişoara, scor 3-0, la capătul unei partide dominate de la un capăt la altul. Golurile formaţiei pregătite de Daniel Oprescu au fost marcate de Luis Niţu (min.14) şi Dorin Toma, care a reuşit „dubla” (min. 40 şi 62).

Slătinenii au controlat jocul şi au deschis scorul repede, prin tânărul atacant Luis Niţu, sosit în această vară, şi care şi-a făcut debutul în tricoul grupării slătinene cu gol. Doman primeşte în dreapta şi pasează cu călcâiul către Niţu, care trage din prima, de la 14 metri, la semi-înăţlime, aducând astfel dechiderea scorului (min.14)

George Leaţă, un alt fotbalist tânăr, născut 2004, trece pe lângă gol, în minutul 35. Lansat de Doman, mijlocaşul scapă singur pe partea stângă, însă şutează pe lângă poartă.

Golul de 2-0 a venit în minutul 40. Dorin Toma face presing în careul advers, îşi forţează adversarul să trimită către propriul portar, care degajează direct la Toma, iar mijlocaşul slătinenilor preia şi înscrie din marginea careului mic.

Dominarea slătinenilor a continuat în actul secund. Popovici a ratat o ocazie monumentală în minutul 60. Lansat pe contraatac, atacantul slătinenilor scapă singur cu portarul, însă şutul său este scos in extremis de goalkeeper-ul oaspeţilor. Cornerul este executat de Doman, iar Dorin Toma reia de la prima bară, la colţul lung, punctând astfel pentru 3-0 (min.62).

Slătinenii au mai avut ocazii de a puncta pe tabelă, deşi în ultimele 10 minute au evoluat în inferioritate, după ce Alexandru Sălcianu s-a accidentat, iar toate schimbările fuseseră deja efectuate. Oliviera a fost la un pas de a marca de la jumătatea terenului. Portughezul l-a văzut ieşit dintre buturi pe portar, însă execuţia sa de la mare distanţă, s-a scurs pe lângă bară (min82).

Slătinenii au avut inclusiv un penalty neacordat  la Dorin Toma, care scapă pe contraatac, însă este împins evident în careu, în minutul 87. S-a terminat 3-0, la capătul unui meci dominat de la un capăt la altul.


  • Foto CSM Slatina, victorie categorică cu Ripensia Timişoara
  • Foto CSM Slatina, victorie categorică cu Ripensia Timişoara


Cu acest succes, CSM Slatina urcă pe locul unsprezece în calasament, cu opt puncte acumulate. Runda viitoare, gruparea slătineană va întâlni Metaloglobus Bucureşti, în deplasare, formaţie care trece printr-o perioadă nefastă, aflându-se pe ultimul loc, cu un singur punct acumulat.

CSM Slatina: Ionuţ Pop, Mitran, Gherghe, Sălcianu, Pisăru, Dorin Toma, Andrei Traşcu (min. 75 Oliveira), David Oprescu (min. 60 Cristinel Dinu), Cătălin Doman (cpt. min. 75 Necşulescu), George Leaţă (min. 60 Constantin Radu), Luis Niţu (min.60 Popovici).