CJ Olt depune noi proiecte de finanţare prin PNRR. Deja sunt cinci aprobate

După cele cinci proiecte aprobate pentru finanţare prin PNRR, CJ Olt depune încă trei proiecte ce vizează dotarea centrelor de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu din Slatina și Corabia, aflate în subordinea DGASPC.

Cele cinci proiecte deja aprobate pentru finanţare prin PNRR sunt, potrivit preşedintelui CJ Olt Marius Oprescu, este vorba de reabilitarea termică și modernizarea Maternității Slatina, a Blocului Medical din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, a două clădiri ce aparțin Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Olt și de reabilitarea Centrului Militar Județean.

„Ni s-au aprobat toate proiectele pe valul de renovări pe care le-am depus. Deci avem două proiecte pentru Spitalul Județean de Urgență Slatina, cel de reabilitare și modernizare termică a Pavilionului Materno-Infantil și cel de reabilitare termică și modernizarea Pavilionului Medicală. Ambele proiecte au fost aprobate. Apoi, ne-au fost aprobate și două proiecte de reabilitare a unor clădiri ale Direcției Copilului; este vorba de sediul central al instituției, dar și Căminul de bătrâni Slatina. De asemenea, avem aprobat și proiectul pentru Centrul Militar Județean Olt. Deci avem cinci proiecte aprobate, am primit răspuns pentru ele”, a declarat Marius Oprescu.

În ședința ordinară de miercuri a Consiliului Județean, aleșii județului au aprobat depunerea, tot de către DGASPC Olt și tot pe PNRR, a trei proiecte pentru dotarea centrelor de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu din Slatina și Corabia, în vederea finanțării.