Când începe proiectul de reabilitare a Parcului Poroineanu din Caracal. Valoarea investiţiei - şase milioane euro

În primăvara anului 2023 vor demara lucrările de reamenajare a Parcului „Constantin Poroineanu” din Caracal, având în vedere că au fost realizate studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, anunţă primarul Ion Doldurea.

Şase milioane de euro, bani pe care Primăria Municipiului Caracal îi solicită de la ADR SV Oltenia pentru a moderniza parcul, vor fi folosiți pentru realizarea unor lucrări ample de amenajare a spațiului verde, pentru irigații și pentru protejarea celor peste 160 de specii de plante unicat.

Proiectul cuprinde și reamenajarea zonei lacului care se dorește a fi un element de modernitate în raport cu istoricul acestui parc.

„Avem unul din cele mai frumoase parcuri naturale din țară și din Europa. Parcul Constantin Poroineanu este astăzi un reper important în comunitatea noastră”, a declarat Doldurea.