Bani din PNRR pentru reabilitarea mai multor clădiri publice din Olt. LISTA

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila, a semnat 120 de noi contracte de finanțare prin componenta C10 - Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență. Printre beneficiari se numără şi primării din judeţul Olt.

Contractele, în valoare totală de 214.677.852,87 de lei, au fost încheiate între autoritățile publice locale din 116 unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și vizează reabilitarea termică și eficientizarea energetică a unor clădiri publice, precum și asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin achiziționarea de puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice.

Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 3.627 de contracte de finanțare, în valoare totală de 22.163.992.134,91 de lei, a precizat ministrul.

Proiectele semnate pentru judeţul Olt:

 Lucrari de reabilitare in vederea cresterii eficentei energetice - Sediu de Primarie - comuna Perieti, judetul Olt - 1.329.065,99 lei

 REABILITAREA MODERATA A  SEDIULUI PRIMARIEI COMUNEI VALEA MARE, JUDETUL  OLT - 1.726.004,95 lei

 REABILITAREA MODERATA A CLADIRILOR ADMINISTRATIVE DIN COMUNA GROJDIBODU, JUDETUL OLT - 2.055.928,24 lei

 Renovarea energetică moderată Sediu Primărie, Comuna Fărcașele, județul Olt - 1.205.344,75 lei

 Renovarea energetică moderată a imobilului cu destinația și denumirea de Dispensar Medical Uman situat în mediul rural în Sat Gura Căluiu, Comuna Călui, Str.Frații Buzești, Nr.133, Județul Olt - 1.533.159,16 lei