Chiar dacă nu este singura stradă distrusă în mare parte, pretenţiile pentru Fraţii Buzeşti sunt cu atât mai mari cu cât aceasta se află situată într-o zonă ultra-centrală, în imediata apropiere a primăriei.
Dacă localnicii unor străzi de la periferie nici măcar nu mai speră să vadă duse la bun sfârşit promisiunile electorale din ultimele două decenii conform cărora străzile le vor fi asfaltate, cei care locuiesc pe strada Fraţii Buzeşti încă mai speră la o zi „cu soare” în care craterele din faţa porţilor vor dispărea.
„Numai promisiuni peste tot, îşi aduc aminte că au de astupat gropile ăstea cât roata numai când or veni alegerile. Şi atunci le dau «peste ochi» cu trei petece de asfalt care să ţină fix până după alegeri. După aceea îi mai prindem, iar peste 4-5 ani”, spune Maria Preda, o locatară a acestei străzi.
„Avem taxe peste taxe mereu, plătim ca şi când am locui în inima oraşului, dar credeţi-mă că prefer să merg la ţară şi să stau acolo decât să rup maşina-n două pe aici”, spune un alt locatar.
Pentru ca „atmosfera” să fie cât mai „pitorească”, gropile din asfalt sunt completate de o haită de câini care se perindă prin faţa sediului Aquatrans situat pe aceeaşi stradă.