Un microbuz a lovit o căruţă, miercuri dimineaţă, pe drumul naţional DN 64, în comuna Osica de Sus.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că în
eveniment au fost implicate două vehicule, respectiv o autoutilitară condusă de
un bărbat, în vârstă de 59 de ani, din comuna Fărcașele, județul Olt și un
atelaj hipo condus de un tânăr, în vârstă de 18 ani, din comuna Osica de Sus,
județul Olt.
În urma evenimentului rutier, o tânără, în vârsta de 20 de
ani, care se afla în atelajul hipo, a necesitat îngrijiri medicale, fiind
transportată la Spitalul municipal Caracal.
„Conducătorii vehiculelor au fost testați cu aparatul
etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul autoutilitarei, iar
pentru conducătorul atelajului hipo aparatul etilotest a indicat valoarea de
0.60% mg/l alcool pur în aerul expirat”, transmite IPJ Olt.
-ştire în curs de actualizare-