Accident în Slatina: Autoturism proiectat pe trotuar, după impactul cu o altă maşină, pe strada Crişan

Un incident grav, care putea avea urmări dramatice, s-a petrecut pe strada Crișan din municipiul Slatina. Un autoturism, marca BMW, a fost proiectat pe trotuar, oprindu-se în sediul Băncii Transilvania, după coliziunea cu un alt autoturism. Din fericire, în acel moment nu se aflau pietoni în imediata apropiere, însă o persoană a suferit un atac de panică.

Potrivit primelor date, în eveniment au fost implicate două autoturisme, iar din impact,unul dintre ele a fost proiectat pe trotuar. 

Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat de 79 de ani, din municipiul Slatina, în timp ce conducea un autoturism pe strada Crișan, din aceeași localitate, nu s-a asigurat corespunzător la schimbarea direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus, ce era condus de o femeie de 38 de ani, din municipiul Slatina.

În urma evenimentului rutier, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative”, transmite IPJ Olt.

Pentru abaterea săvârșită, conducătorul în vârstă de 79 de ani, al autoturismului, a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 810 lei, iar ca măsură complementară i-au fost aplicate 3 puncte penalizare conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.