7 lucruri pe care trebuie să le știi despre alergia la ambrozie

Ambrozia este o plantă care are perioada de polenizare maximă în perioada iulie-octombrie, cu apogeul în septembrie. Polenul acestei plante provoacă rinita alergică (sau febra fânului). Ambrozia poate produce o cantitate mare de polen, iar acesta poate călători dus de vânt pe suprafețe foarte mari, afectând persoanele alergice. Ambrozia se găsește peste tot, crește spontan pe terenuri neîngrijite, pe marginea drumului și a apelor, în apropierea pădurilor. În general, crește în zonele neîngrijite, chiar și în grădini, dar și în culturile de cereale (3).


Persoanele alergice au sisteme imunitare mai sensibile, care încearcă să protejeze corpul de agenții patogeni (viruși, bacterii). Chiar dacă polenul este inofensiv pentru cei mai mulți oameni, un sistem imunitar mai sensibil îl poate confunda cu un agent patogen periculos, astfel încât reacționează prin declanșarea reacției alergice (strănut, lăcrimare, mâncărimi ale ochilor, gâtului, nasului, nas înfundat). În cazurile mai grave, alergia la polen poate duce la dereglarea somnului din cauza simptomelor și la intensificarea crizelor de astm, în cazul persoanelor cu această afecțiune (2). În acest articol îți spunem 7 lucruri pe care este bine să le știi despre alergia la ambrozie.

 Alimentele care pot declanșa alergia la ambrozie

Nu numai ambrozia poate declanșa febra fânului, sunt și alte plante, floarea-soarelui de exemplu. De asemenea, alergia se poate declanșa și dacă mănânci anumite fructe și legume, inclusiv cantalup, cartofi albi, banane, dovlecei, pepene verde. Acest lucru se datorează faptului că apare o senzație de mâncărime în zona gurii, feței, limbii, pentru că aceste alimente conțin proteine similare cu cele din polen, iar sistemul imunitar confundă aceste alimente cu ambrozia.

 Polenul poate parcurge distanțe foarte mari

De ce apare alergia la ambrozie? În principal, pentru că grăuncioarele de polen sunt extrem de ușoare, motiv pentru care pot fi purtate de vânt pe distanțe foarte mari. Uneori, polenul este transportat și de insecte. 

 Alergia ar putea atinge apogeul în luna septembrie

Florile ajung la maturitate la sfârșit de iulie, sau început de august, iar polenul este eliberat imediat după răsăritul soarelui. Cel mai puternic, reacțiile alergice se resimt la jumătatea lunii septembrie, din cauza nopților răcoroase și a zilelor uscate. Este bine să știi când începe polenizarea în zona în care locuiești, pentru a putea gestiona mai ușor simptomele.

Ambrozia este peste tot

Sunt diferite tipuri de ambrozie, cultivate sau sălbatice, este imposibil de ținut evidența. Singurul lucru pe care îl poți face este să ții evidența simptomelor tale și să înveți să gestionezi manifestările afecțiunii.

 Cantitatea de polen scade după orele amiezii

Cea mai mare cantitate de polen este eliberată dimineața, după orele amiezii aceasta scade treptat. Cu toate acestea, sunt și alți factori de care trebuie să ții seama, cum ar fi vântul, precipitațiile, temperaturile, pentru că aceste condiții meteo pot influența eliberarea polenului de către plante. Vântul poate ridica polenul în aer, în vreme ce umiditatea poate reduce cantitatea de polen eliberată.

 Alergia se poate trata prin imunoterapia alerfgen specifică

Dacă simptomele manifestate sunt foarte puternice, medicul poate lua în considerare imunoterapia alergenelor, care implică expunerea repetată a extractelor alergene la pacienții alergici. Prin expunerea controlată a corpului la alergeni, sistemul imunitar devine mai puțin sensibil, adică reacțiile alergice se ameliorează.

Calitatea slabă a aerului din interior poate agrava alergia la ambrozie

Calitatea slabă a aerului din interior poate afecta în mod semnificativ reacțiile alergice. Aerul din interior poate fi afectat și de acarieni, animale de companie, mucegai, praf, produse cosmetice (2).   

Prevenirea expunerii la polenul de ambrozie

Pentru cei mai mulți oameni, evitarea expunerii la polen rămâne cel mai bun mod de a gestiona simptomele alergiei. Este necesar să încerci să limitezi pătrunderea polenului de ambrozie în casă. Iată cum poți face acest lucru:

acoperă părul atunci când ieși afară;

spală-te pe păr și pe față când vii de afară;

nu intra cu pantofii în casă;

îndepărtează hainele pe care le-ai purtat în aer liber (scuturare, spălare);

lasă ferestrele închise pe perioada polenizării ambroziei;

evită purtarea lentilelor de contact pentru a evita acumularea particulelor de polen pe lentile;

poartă mască atunci când te afli în aer liber, mai ales în cursul dimineții (1).

 Acest articol a fost realizat în baza informațiilor preluate din următoarele surse:

(1) Forbes Health, „What is ragweed allergy? Symptoms, causes and treatments”, accesat în data de 04.05.2023: https://www.forbes.com/health/body/ragweed-allergy-symptoms-treatments/

(2) Family Medicine Austin, „What do allergy specialists say about seasonal shots?”, accesat în data de 04.05.2023: https://familymedicineaustin.com/things-to-know-about-ragweed-allergies/

(3) Allergy & Asthma, „Ragweed Allergies”, accesat în data de 04.05.2023: https://allergyasthmanetwork.org/allergies/pollen-allergy/ragweed-allergy/