23 de accidente grave, în Olt, în primele luni ale anului. Şeful IPJ Olt, Ionuţ Ilinca: „Nu va exista lună să nu avem acţiune cu efective lărgite, pe linie rutieră”

Peste 20 de accidente deosebit de grave s-au înregistrat, în primele trei luni ale anului 2023, pe drumurile din Judeţul Olt. În urma acestor evenimente, 12 persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 18 au fost rănite grav. Şeful IPJ Olt, comisarul Ionuţ Ilinca, a precizat că s-au dispus acţiuni cu efective lărgite, iar în ultima lună şi jumătate nu s-au mai înregistrat evenimente rutiere grave.

În trimestrul I al anului 2023, pe drumurile din judeţ s-au comis 23 de accidente grave, soldate cu 12 morţi şi 18 răniţi grav.

Printre cauzele generatoare de accidente, cele mai frecvente sunt:

-         -  indisciplina bicicliștilor;

-          - traversarea neregulementară a pietonilor;

-         -  viteza neadaptată la condițiile de drum.

În cadrul unei şedinţe de Colegiu Prefectural, şeful Inspectoratului Judeţean de Poliţie, comisar şef, Ionuţ Ilinca, a precizat că în urma evenimentelor deosebit de grave, acţiunile de control în trafic s-au înteţit.

Ca urmare a accidentelor, după cum aţi văzut  în ultimele luni am demarat nişte acţiuni în forţă, atât pe DN 65, cât şi în Slatina. Acţiunile vor continua atât în toate oraşele din judeţul Olt. Nu va exista lună să nu avem acţiune cu efective lărgite, atât în Slatina, cât şi în celelalte oraşe. La aceste acţiuni vor participa atât poliţişti din oraşele respective, cât şi poliţişti din cadrul tuturor structurilor şi subunităţilor IPJ Olt. Urmare a acestor acţiuni, s-a văzut că în ultima lună şi jumătate nu am mai avut accidente grave în judeţul Olt şi nici pe Drumul European, pe DN 65. Noi sperăm ca aceste acţiuni pe care le vom face în continuare să aibă retzltatul scontat, iar la sfârşitul anului să nu avem în statistică şi alte accidente grave, faţă de cele deja înregistrate”, a precizat şeful IPJ Olt, Ionuţ Ilinca.

De asemenea, în primele luni ale anului au fost reţinute 1.485 permise de conducere şi retrase 630 certificate de înmatriculare, pentru defecţiuni tehnice sau alte nereguli.

Din cele 1.485 de permise reţinute, 110 au fost reţinute pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 1.108 pentru depăşirea vitezei regulamentare, 109 au fost reţinute pentru depăşire neregulamentară, 41 pentru neacordarea priorităţii de trecere pietonilor și 43 pentru neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor.