Nicușor Dan își preia astăzi oficial mandatul de președinte într-o ceremonie care are loc, de la 12.00, la Palatul Parlamentului. Evenimentul cuprinde depunerea jurământul de învestitură și susținerea unui discurs în fața plenului reunit al Camerei Deputaților și Senatului.
VIDEO LIVE HOTNEWS.RO
La Parlament au sosit deja Patriarhul Daniel, foștii președinți Emil Constantinescu și Traian Băsescu și membrii Curții Constituționale. De asemenea, sunt prezenți Principesa Margareta și soțul său Principele Radu.
După depunerea jurământului în Parlament, Nicușor Dan participă, de la ora 13:30, la ceremonia de predare-primire a mandatului de Președinte al României, alături de Ilie Bolojan, la Palatul Cotroceni, potrivit Administrației Prezidențiale.
Jurământul pe care îl va depune Nicușor Dan
Jurământul pe care trebuie să îl rostească președintele ales în timpul ședinței este prevăzut în Constituția României, la Articolul 82, Alineatul 2:
„Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român, să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr democraţia, drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor, suveranitatea, independenţa, unitatea şi integritatea teritorială a României. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”.
Odată ce depune jurământul, Nicușor Dan devine oficial președintele României.
Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate