153 de locuri rămase neocupate, la liceele din Olt, în urma repartizării computerizate. Ce licee au ales elevii de 10

153 de locuri au rămas neocupate la liceele din judeţul Olt, în urma repartizării computerizate desfăşurate miercuri. Cei şase absolvenţi de clasa a VIII-a cu media 10 au intrat la licee din Caracal şi Slatina.

 

Potrivit datelor de pe portalul Ministerului Educaţiei, 2.102 absolvenţi ai clasei a VIII-a din judeţul Olt s-au înscris pentru a participa la repartizarea computerizată la liceu, iar 2.091 dintre aceştia au şi fost repartizaţi.

 11 candidaţi au rămas nerepartizaţi.

 Numărul total de locuri disponibile la liceele din Olt a fost de 2.244, iar în urma primei etape de repartizare 153 au mai rămas disponibile.

 În ceea ce îi priveşte pe absolvenţii cu media 10, aceştia au intrat la licee din Caracal şi Slatina, după cum urmează:

  •  De la Şcoala Gimnazială Rotunda – la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, profil real
  • De la Colegiul Naţionala „Ion MInulescu” Slatina – tot la Colegiul Naţionala „Ion Minulescu” Slatina, profil real
  • De la Şcoala Gimnazială „Nicolae Titulescu” Caracal – la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, profil real
  • De la Colegiul Naţionala „Ion MInulescu” Slatina – tot la Colegiul Naţionala „Ion Minulescu” Slatina, profil real
  • De la Şcoala Gimnazială Drăghiceni - la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, profil real
  • De la Şcoala Gimnazială „Gheorghe Magheru” Caracal  - la Liceul Teoretic „Mihai Viteazul” Caracal, profil real.
  •  

În 10-11 august este programată a doua etapă de admitere în învăţământul liceal.