VIDEO. Terenul pe care urma să se facă un penitenciar, la Caracal, restituit Primăriei

Terenul pe care Ministerul Justiţiei intenţiona să construiască un penitenciar, în Caracal, va fi restituit Primăriei, care vrea să-l pună la dispoziţia unor eventuali investitori.

Primarul Ion Doldurea spune că se fac demersuri pentru identificarea atuurilor care ajută în dialogul cu potențialii parteneri de investiții. Un alt imobil care revine la Primărie este fosta policlinică militară din municipiu.

„O preocupare importantă pe care o avem, în această perioadă, este şi recuperarea unor clădiri şi terenuri pe care primăria le-a pierdut, de-a lungul anilor, şi care trebuie recuperate şi valorificate de către administraţia locală. Unul din exemple este cel legat de terenul de la Piaţă, terenul Centrului de seminţe. Deja există o hotărâre de guvern prin care noi am primit înapoi acest teren şi vom moderniza piaţa, în viitorul apropiat. De asemenea, tot printr-o hotărâre de guvern am primit, în aceste zile, şi clădirea fostei policlinici militare de la Ministerul Apărării Naţionale.

Avem în vedere, am făcut demersuri şi suntem într-o fază avansată de a reuşi să înapoiem către Primărie terenul AVIASAN, un teren de 22,7 hectare, pe care Primăria, în 2003 sau 2004, l-a dat către Ministerul Justiţiei pentru a se construi un penitenciar, care nu s-a construit şi nu se va construi niciodată. În discuţia şi corespondenţele cu Ministerul Justiţiei, probabil că până la finalul anului vom avea o hotărâre de guvern prin care să ni se retrocedeze această suprafaţă şi, de asemenea, fostul Batalion disciplinar, împreună cu clădirile şi terenul, în suprafaţă totală de aproximativ 75 de hectare. Cu aceste restituiri, noi sperăm ca atunci când vine un investitor să putem să oferim teren pentru că nu aveam unde să putem face o investiţie”, a declarat Doldurea.