Un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din Scorniceşti, a fost lovit de o maşin pe Drumul Național 65 - European 574, în localitatea Jitaru. Evenimentul s-a produs sâmbătă seara. În urma impactului, pietonul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Potrivit IPJ Olt, din primele verificări, polițiștii au
constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un autoturism condus de un
tănăr, în vârstă de 31 de ani, din orașul Scornicești și un pieton, respectiv
un bărbat, în vârstă de 63 de ani, din aceeași localitate.
În urma evenimentului rutier, pietonul a necesitat îngrijiri
medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest,
rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu
exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, fiind
întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare
corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.