Olteanul Robert Naicu, centură neagră în Brazilian Juiu-Jitsu. a obţinut medalia de bronz la Abu Dhabi World Masters Championship 2025, competiţie desfăşurată în perioada 18-19 noiembrie.
Sportivul şi antrenorul oltean vrea să revină la ediţia de anul viitor scopul îmbunătăţirii rezultatului.
„Bronz la Abu Dhabi World Masters Championship 2025 după 4 meciuri: 3 câștigate, unul pierdut la puncte. Mă întorc la anul mai puternic, mai pregătit și hotărât să nu mai las nicio decizie în mâna arbitrului”, a declarat Robert Naicu.
Robert Naicu are peste zece ani de experiență în competiții internaționale de top și în activitatea de instructor. Cu un palmares impresionant care include titluri de campion european IBJJF și multiple medalii câștigate în competiții din Spania, Robert a deschis, din această vară, la Slatina, „77 Laboratory - Laboratorul de Jiu-Jitsu”, loc dedicat antrenamentului de performanță.
În cadrul Academiei, antrenamentele sunt structurate pentru toate nivelurile, de la copii, la cei care practică Jiu-Jitsu ca hobby, şi până la sportivii care se pregătesc pentru competiții. Accentul este pus pe dezvoltarea tehnică, disciplină și crearea unei culturi de echipă solide.
Cu o experiență anterioară în cadrul echipei lui Mathias Ribeiro, unde a predat clase pentru începători, Robert Naicu este recunoscut pentru stilul său clar, organizat și pentru atenția acordată progresului fiecărui practicant. La „77 Laboratory”, cursanţii vor beneficia de un mediu structurat, prietenos și profesionist.
Noua academie din Slatina este deschisă tuturor celor interesați de Brazilian Jiu-Jitsu, indiferent de vârstă sau nivel de experiență. Cei care doresc să înceapă antrenamentele pot lua legătura direct cu Robert la numărul 0772 124 945 sau prin e-mail, la robert@77laboratory.com.