Un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din oraşul Potcoava, judeţul Olt, şi-a pierdut viaţa, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe un câmp din satul Trufineşti. Acesta a fost surprins sub utilaj şi din păcate echipajele medicale nu au mai putut face nimic.
Tragedia s-a petrecut pe data de 25 iunie, în jurul orei 17:20. Din păcate, echipajele medicale nu au mai putut face nimic, trupul neînsufleţit al bărbatului fiind transportat la spital pentru efectuarea necropsiei.
„Din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un tractor condus de către un bărbat de 41 de ani, din orașul Potcoava, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, s-ar fi răsturnat.
În urma evenimentului, conducătorul tractorului a decedat, iar trupul acestuia a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în vederea efectuării necropsiei.
În cauză polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier”, a precizat Claudiu Şerban, purtător de cuvânt al IPJ Olt.