Rata somajului, în Olt, într-o uşoară scădere

Rata şomajului, în judeţul Olt, este într-o uşoară scădere. Potrivit AJOFM Olt, la sfârșitul lunii mai, în evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, erau înregistrați 7.823  șomeri (din care 3.444   femei), rata șomajului fiind de 6,00 % .

Comparativ cu luna precedentă, când rata șomajului a fost de 6,14 %, în această lună acest indicator a înregistrat o scădere cu  0,14  pp.

Din totalul de 7.823 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Olt, 1.055 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 6.768  erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 6.605  șomeri provin din mediul rural și  1.218   sunt din mediul urban.

Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă astfel:

Total     7.823

< 25 ani              801

între 25-29         813

între 30-39         1.205

între 40-49         1.731

între 50-55         1.518

peste 55 ani      1.755

 Șomerii cu nivel de instruire gimnazial au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Olt (44,39 %), apoi șomerii cu nivel de instruire primar si fără studii (21,01 %), urmat de cei cu nivel de instruire profesional (17,33 %), iar 14,84 %  au cei cu nivel de instruire liceal. Șomerii cu nivel de studii postliceale reprezinta 0,76 %, iar cei cu studii superioare au o pondere  de 1,64 %.

„Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 2.651 persoane foarte greu ocupabile,  3.416  greu ocupabile, 1.449 mediu ocupabile, iar 307  sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea  într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, transmite AJOFM Olt.