Un an de administrație aşa cum trebuie, la Brebeni: investiții, disciplină și proiecte pentru viitor

La un an de la preluarea mandatului, primarul comunei Brebeni, Florin Cîrstea, prezintă bilanțul unei perioade de transformare vizibilă.


Înainte de octombrie 2024, localitatea se confrunta cu probleme acumulate în timp: drumuri deteriorate, lipsă de transparență administrativă, nemulțumiri legate de comportamentul funcționarilor și o comunicare deficitară între primărie și cetățeni.

 „Cetățeanul era refuzat pentru că nu avea documentația în xerox, era tratat cu lipsă de respect, iar programul de lucru nu se respecta”, a explicat primarul.

După instalarea în funcție, administrația locală a început restructurarea activității interne, stabilind reguli clare privind disciplina muncii și atitudinea față de public. 

Programul de lucru luni-vineri, între orele 08:00-16:00, este respectat, iar comportamentul funcționarilor a fost schimbat în folosul cetățenilor”, a spus Florin Cîrstea.

  • Investiții în infrastructură și utilități publice

Printre cele mai importante realizări se numără asfaltarea a 3,9 kilometri de drumuri pe străzile Florilor, Crinului, Oboga, Ruscăi, Izlazului și Simionidi. În paralel, au fost finalizate lucrări majore la sistemul de alimentare cu apă: forarea unui puț, construirea a două bazine, a unei stații de potabilizare, de clorinare și de tratare. Stația de apă este acum dotată cu panouri fotovoltaice de 15 kW.

În luna august 2025 au început lucrările la canalizare, fiind realizate 7.500 de metri de conductă și 300 de branșamente. 

Stația de epurare, care nu a funcționat niciodată, va fi pusă în funcțiune în maximum 30 de zile”, a precizat edilul.

  • Educație, sănătate și digitalizare

Comuna a fost modernizată și din punct de vedere educațional. Școala Gimnazială Brebeni a fost dotată cu table inteligente, laptopuri, mobilier nou și echipamente sportive, „școala putând concura acum cu orice unitate din mediul urban”, după cum a subliniat primarul. În plus, centrul multifuncțional a fost renovat, urmând să găzduiască o farmacie.

Primăria a fost dotată cu echipamente IT moderne, printr-un proiect finanțat prin AFIR Craiova și GAL „De la Vedea la Olteț”.

  • Programe sociale și acțiuni comunitare

Au fost continuate inițiativele sociale: zece familii tinere au primit câte 2.000 de lei prin programul „Trusou de nou-născut”, iar 45 de familii care au împlinit 50 de ani de căsătorie au fost premiate. De asemenea, a fost organizat „Festivalul Călușului Oltenesc”, iar stadionul local a fost reabilitat.

În fiecare săptămână, administrația locală a coordonat acțiuni de curățenie, alături de angajați și voluntari. 

Am mobilizat 150 de persoane și, împreună cu elevii, am făcut curățenie generală sub sloganul Brebeni, o localitate curată pentru copii”, a spus primarul.

  • Proiecte viitoare și dezvoltare economică

Printre proiectele aprobate, dar blocate temporar prin Ordonanța 52/2025, se află renovarea căminului cultural, asfaltarea integrală a unor străzi, construirea unui teren de sport cu nocturnă și ridicarea unui bloc pentru tineri.

Florin Cîrstea anunță că, după finalizarea rețelelor de apă și canalizare, prioritatea va fi introducerea gazelor naturale. 

Vreau ca Brebeni să devină o localitate modernă și atractivă pentru tineri și investitori”, a afirmat el. Pe o suprafață de patru hectare, un investitor va construi o fabrică ce va crea 200 de locuri de muncă, în mare parte pentru localnici.

Investim în tineret și pentru tineret, investim în viitorul nostru”, este deviza cu care primarul comunei Brebeni își încheie bilanțul de un an de mandat.