TSD Slatina organizează turneu de baschet 3 vs. 3, la sala de sport a CN „Ion Minulescu”. Unde se fac înscrierile şi care sunt condiţiile de participare

Tinerii social-democraţi din Slatina organizează o nouă competiţie sportivă, „Slatina Basketball Tournament”, 3 versus 3, eveniment adresat exclusiv tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, fete și băieți.



Potrivit unei postări, pe contul oficial de Facebook al organizaţiei de tineret a PSD Slatina, competiţia va fi găzduită de sala de sport a Colegiului Naţional „Ion Minulescu”, între 10 şi 11 februarie 2024.

„Salutare, tineri slătineni! 

Suntem încântați să vă anunțăm detalii despre următoarea provocare sportivă!

Dăm startul unui eveniment special dedicat iubitorilor de baschet „Slatina Basketball Tournament”, adresat exclusiv tinerilor cu vârste cuprinse între 15 și 20 de ani, fete și băieți.

Data evenimentului: 10.02-11.02.2024  

Locație: Sala de Sport a Colegiului Național “Ion Minulescu”

Înscrie-ți echipa pentru Turneul de Baschet 3 versus 3 (3 jucători + 1 rezervă maxim), până pe 05.02.2024 și pregătește-te pentru o experiență plină de energie și competivitate”, transmit tinerii PSD.

Documente necesare:

Copie act de identitate

Adeverință medicală cu mențiunea “apt pentru efort fizic (sport)”

Declarație GDPR.

Ce au pregătit organizatorii:

Aventură 3 vs 3: intrați în competiția pentru titlul de campioni ai baschetului în Slatina!

Ambianță electrizantă: Atmosferă plină de susținere și entuziasm, pentru ca fiecare pas și fiecare aruncare contează.

Premii: Performanța și atitudinea de învingător vor fi răsplătite cu articole sportive.

Socializare și prietenii: Competiția continuă și în afara terenului de baschet, cu zone de relaxare pentru fiecare moment.

„Formați-vă echipele, aduceți-vă energia pozitivă și hai să dăm startul unei noi aventuri sportive!

Detalii și înscrieri pe Messenger TSD Slatina”, mai arată cei de la TSD.