Slatina: Trafic rutier închis pe mai multe tronsoane de stradă, în cartierul Clocociov

Traficul rutier se închide, joi şi vineri, în zilele de 14 și 15 martie, între orele 8.30 și 17.00, pe mai multe tronsoane de străzi din Slatina, deoarece vor avea loc lucrări de frezare și asfaltare în sensul giratoriu de la intersecția străzilor Cuza-Vodă - Banului - Poenii.


Potrivit primarului Emil Moţ, circulația rutieră va fi închisă pe următoarele segmente:

  • strada Cuza-Vodă, de la intersecția cu strada Văilor până la sensul giratoriu;
  • strada Banului, de la intersecția cu strada Mânăstirii până la sensul giratoriu;
  • strada Poenii, de la intersecția cu strada Milcovului până la sensul giratoriu.
  • Excepție vor face riveranii cărora li se va permite accesul în aceste zone.

„Vă rugăm să alegeți rute alternative și să circulați cu prudență, respectând semnalizarea rutieră temporară instituită!”, transmite edilul.