Serviciul de Metrologie Olt, nevoit să funcţioneze cu un singur inspector

Cântare, pompe de benzină, taximetre, mijloace de joc şi preambalate. Toate acestea trec zi de zi prin mâna specialiştilor din cadrul Serviciul Judeţean de Metrologie Legală (SJML) Olt.

Experţii metrologi sunt cei care se asigură că agenţii economici din Olt respectă prevederile legale din domeniul uniformităţii şi exactităţii măsurărilor. Colaborează strâns cu Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Olt şi cu Inspectoratul Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt şi au ca activităţi de bază: inspecţia, evaluarea şi verificarea.
Din septembrie 2010, metrologii au fost aliniaţi la bugetari şi li s-a tăiat 25% din salarii, renunţându-se la autofinanţare, procedură care funcţionase încă de la înfiinţarea instituţiei.

 

„SJML Olt are în componenţă opt angajaţi: un inspector, experţi metrologi, evaluatori şi specialişti metrologi. Principala activitate, din care se şi obţin cele mai multe fonduri ale serviciului constă în verificări. Primim comenzi de la agenţii economici din judeţ care folosesc cântare mici, pompe benzină, contoare energie termică, taximetre, preambalate, mijloace de joc, asigurând exactitatea şi uniformitatea măsurărilor efectuate în domeniile de interes public. Raportăm trimestrial direcţiei regionale din Craiova”, a precizat Elena Neagoe, şef SJML Olt.

Un singur inspector, puţine amenzi

În timp ce de verificări se ocupă mai mulţi experţi metrologi, inspecţia revine unei singure persoane, Ionel Ene.

 

„Volumul de muncă la care este supus inspectorul este foarte mare, trebuie să cunoască foarte bine legislaţia şi să străbată singur tot judeţul în căutare de negularităţi. Acum, de exemplu, este în Caracal, unde trebuie să finalizeze până la sfârşitul lunii inspectarea contoarelor de energie termică. La anumite intervale de timp se desfăşoară acţiuni încrucişate de inspecţie, domnul Ene merge să inspecteze agenţii economici dintr-un judeţ limitrof şi în Olt vine altcineva din Dolj sau Argeş”, explică Neagoe.


Suma minimă cu care pot fi amendaţi agenţii economici de către SJML Olt este de 6.000 lei, fiind sancţionate doar abaterile grave. Astfel, în ultimul trimestru al anului 2010 au fost aplicate doar trei amenzi, în valoare de 22.000 lei.
Cereri masive de verificare a taximetrelor şi mijloacelor de joc SJML Olt se confruntă în această perioadă cu solicitări foarte multe din partea firmelor de taxi, barurilor şi cazinourilor din judeţ, pentru efectuarea de verificări regulate ale aparatelor din dotare. Verificările au loc în cele două laboratoare ale serviciului, din Slatina şi Caracal.