Serviciul de Evidenţă a Populaţiei Balş, mutat în incinta primăriei

Pentru a-şi realiza sau schimba buletinele, bălşenii vor merge, începând de anul viitor, într-o sală situată la parterul Primăriei Balş. În momentul de faţă, SPCLEP funcţionează la parterul clădirii fostei biblioteci orăşeneşti situate vizavi de primărie, construcţie care a fost retrocedată parţial în urma unor lungi procese. Tot aici funcţionează şi Clubul Copiilor Balş, dar şi un club al persoanelor vârstnice.

Lucrările de modernizare a noului sediu SPCLEP au fost demarate zilele trecute şi, cel mai probabil, mutarea va avea loc din ianuarie 2013. Sala care va deveni sediu al Serviciului de Evidenţă a Populaţiei a deservit în decursul ultimilor ani drept spaţiu de depozitare al arhivelor primăriei.

 

„Am demarat lucrările de amenajare şi dotare a noului sediu SPCLEP după ce spaţiul în care acest serviciu funcţiona a fost retrocedat. Se lucrează la scările pe care va avea loc accesul la acest serviciu, unde vom construi şi o rampă pentru persoanele cu handicap. Cel mai probabil, mutarea va avea loc în luna ianuarie a anului următor, deoarece sunt mai multe lucrări care trebuie efectuate, având în vedere că sala folosea drept arhivă, iar mizeria era deloc neglijabilă. Cert este că nu vor exista situaţii în care oamenii care au nevoie de acest serviciu să nu poată beneficia de el”, declară Mădălin Teodosescu, edilul din Balş.

 

Intrarea la noua locaţie a SPCLEP se va face prin partea dreaptă a uşii principale a Primăriei, pe o uşă care fusese scoasă din uz de mai multă vreme. Înainte de a fi mutat în actualul sediu, SPCLEP a funcţionat într-una dintre sălile secţiei de poliţie Balş.