Secţia ORL a spitalului slătinean va avea o linie endoscopică

Investiţiile de la nivelul spitalului slătinean continuă. De această dată, conducerea unităţii medicale vrea să doteze Secţia ORL cu o linie endoscopică, ce va permite ca unele intervenţii să fie efectuate cu ajutorul acestui aparat de ultimă de generaţie.

Lucrurile se schimbă pe Secţia ORL de la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. Medici tineri au fost cooptaţi pe secţie, numărul intervenţiilor complexe a crescut, s-a început igienizarea saloanelor, iar conducerea celei mai mari unităţi medicale din judeţ a aprobat achiziţionarea unei linii endoscopice.

  

Şeful Secţiei ORL, medicul George Craioveanu, a precizat că acest aparat este extrem de important.

  

„Suntem susţinuţi de conducerea spitalului şi ni s-a aprobat un turn de endoscopie ce ne va fi necesar în diagnosticare, dar şi la intervenţiile din sfera oralo-maxilo-facială. Durata de recuperare este mai mică, pacientul va avea nevoie de mai puţine zile de spitalizare”, a spus Craioveanu.

  

Managerul SJU Slatina, Elena Vişan, a declarat că acest proiect a fost scos la licitaţie, procedura urmând a fi finalizată la sfârşitul lunii următoare.

  

„Este vorba de o linie endoscopică destinată Secţiei ORL a spitalului slătinean. Proiectul a fost scos la licitaţie, urmând a fi finalizat până la sfârşitul lunii mai. Întreaga investiţie se va ridica la şapte miliarde de lei vechi”, a spus Elena Vişan.