Se fac angajări la stat în județul Olt: Lista posturilor

Mai multe instituții de stat din județul Olt,  printre care şi două spitale, fac angajări în această perioadă.


Mai multe instituții de stat din județul Olt fac angajări pentru diverse posturi, cum ar fi bibliotecar, șofer, îngrijitor, paznic, muncitor calificat, maestru lumini, asistent medical, instructor, inspector de specialitate, consilier, medic rezident și conducător auto, cu termene de aplicare cuprinse între 16 și 25 septembrie 2024.

Printre instituţii se numără şi două spitale din judeţ.

Iată care sunt posturile disponibile, potrivit portalului posturi.gov.ro:

Bibliotecar, treaptă profesională IA, nivel studii M  - Primăria comunei Slătioara - expiră în 25 septembrie 2024

Șofer - Primăria Cilieni - expiră în 24 septembrie 2024

Îngrijitor - Liceul „Ștefan Diaconescu”, Potcoava, județul Olt – expiră în 24 septembrie 2024

Paznic - Școala Gimnazială Nr.2 Caracal – expiră în 24 septembrie 2024

Paznic – Primăria comunei Fălcoiu  - expiră în 23 septembrie 2024

Muncitor calificat I - Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare - Filiala Teritorială Olt – expiră în 20 septembrie

Maestru lumini, treapta profesionala I, fara nivel de studii - Centrul Județean de Cultură și Artă Olt – expiră în 19 septembrie

Asistent medical, grad debutant, specialitate Balneofiziokinetoterapie – Spitalul orăşenesc Balş – expiră în 19 septembrie

Instructor, treapta profesională I, nivel studii M - Centrul Județean de Cultură și Artă Olt – expiră în 19 septembrie

Inspector de specialitate, grad profesional III, nivel studii S - Centrul Județean de Cultură și Artă Olt – expiră în 19 septembrie

Consilier IA - Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare – expiră în 18 septembrie

Medic rezident anul V, specialitatea Pediatrie - Spitalul Orășenesc Corabia – expiră în 17 septembrie

Conducător auto, treaptă profesională II - Primăria oraşului Piatra-Olt – expiră în 16 septembrie

Pentru informații actualizate și detalii despre fiecare post în parte, consultaţi portalul Posturi.Gov.


August, luna cu cele mai multe angajări la stat

Angajatorii din sectorul public au scos în piață aproape 20.000 de locuri de muncă de la începutul anului și până acum, cea mai bună lună din 2024 fiind august, când candidații au avut la dispoziție 5.000 de opțiuni de angajare, dublu față de luna aprilie, spre exemplu, a doua cea mai bună lună din an, și de 8 ori mai mult decât în luna ianuarie, când au fost disponibile aproximativ 600 de joburi.

Cel mai mare angajator de stat a fost sistemul de sănătate, cu aproape 7.500 de poziții deschise în spitale, clinici, sanatorii ori direcții de sănătate.

Lista este continuată de instituțiile din educație, care au avut 5.300 de joburi postate, potrivit datelor Jobradar24.ro, site-ul cu cele mai multe și mai diverse locuri din România, care face parte din portofoliul eJobs.ro. Guvernul a fost, cel puțin până la această dată, al treilea cel mai mare angajator din acest sector, cu 5.000 de locuri de muncă.

Datele mai arată că Bucureștiul domină clasamentul național al angajărilor la stat, cu 3.500 de joburi deschise pentru candidați. Clujul ocupă locul al doilea, cu 1.200 de joburi postate de instituțiile publice, urmat de Timiș, cu puțin peste 900 de joburi și Iași, cu aproape 900.

Cel mai puțin s-a angajat în județele Giurgiu (142 de locuri de muncă) și Caraș Severin (149 de locuri de muncă). Tot sub 200 de poziții au mai fost deschise în Covasna și Olt.

„Mai mult de jumătate dintre joburile disponibile s-au adresat candidaților din segmentul white collar, adică acei candidați care au studii superioare. Aproape 9.000 de joburi au fost pentru candidații blue collar (fără studii superioare) și grey collar. Acestea din urmă se referă la ocupații care combină atât aspecte ale muncii de birou (specifice segmentului white collar), cât și ale muncii fizice (specifice segmentului blue collar)”, mai spune Bogdan Badea.

Una dintre specificitățile aparatului de stat este legată de tipul contractelor încheiate cu angajații, respectiv aproape 90% dintre contracte sunt permanente. Numărul celor temporare este de aproximativ 2.000.

Majorări de salarii, la stat

Pentru 2024, au fost stabilite majorări de 10% ale salariilor de bază pentru personalul din domenii precum cercetare, cultură, diplomație, protecția mediului, administrație publică centrală și din instituțiile finanțate integral din venituri proprii.


La începutul acestui an, numărul de posturi ocupate din sectorul public era de aproape 1,3 milioane.

În acest moment, pe eJobs.ro, cea mai mare platformă de recrutare din România, sunt disponibile 24.000 de locuri de muncă.