Scenariu de ultim moment negociat la Bruxelles: România ar putea primi o dată certă în 2023, plus câteva condiționalități legate de controlul la frontiere

România ar urma să primească joi acceptul statelor membre pentru a intra în Schengen în etape începând cu 2023, la termene precise, însoțite de câteva condiționalități, au declarat pentru G4Media surse oficiale.


Condiționalitățile ar viza măsuri de întărire a controlului la granițe, dar și o implicare mai mare a Comisiei Europene prin Frontex, și ar fi cerute expres de Austria.

Rolul politic al condiționalităților este de a oferi o cale de ieșire cancelarului austriac Karl Nehammer, care până miercuri s-a situat pe o poziție intransigentă de respingere a aderării României la Schengen.

Aceste condiționalități vor viza nu doar România și Bulgaria, ci și Comisia Europeană, criticată dur de Nehammer miercuri.

Trebuie precizat că acesta este scenariul cu care delegațiile statelor membre au intrat în Consiliul JAI de joi dimineață și e posibil să apară modificări de ultim moment atât din partea Austriei, cât și din partea Bulgariei, care se confruntă și cu opoziția Olandei și are o perspectivă mai puțin optimistă de aderare în 2023.