Sabin Bălaşa, pictorul albastrului infinit

Apreciat şi contestat în acelaşi timp de mulţi dintre cei care l-au cunoscut sau care i-au urmărit viaţa şi cariera, artistul plastic Sabin Bălaşa este unul dintre cei mai cunoscuţi pictori contemporani, lucrările sale fiind evaluate la milioane de euro.

Drumul presărat de albastru, culoarea care se regăseşte obsedant în lucrările sale, a început în iunie 1932, în localitatea Dobriceni, judeţul Olt. Tatăl său, preot, şi mama sa, învăţătoare, îşi transformaseră casa în muzeu arheologic şi etnografic, cu peste 3.000 de piese.

 

„M-am născut într-un loc extraordinar de fericit, unde se naşte de fapt lumea. Acolo puteam vedea lucruri extraordinare. Vedeam cerul! Dacă mă năşteam între nişte blocuri, nu aş fi văzut nimic. Exista cerul cu nemărginirea, soarele, vedeam miracolul vieţii în jurul meu. E un sat între dealuri, Dobriceni. Lângă mine era Dealul Cerului”, mărturisea artistul într-un interviu.


A început studiile la Craiova şi le-a continuat la Bucureşti. A absolvit, în 1956, Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, cursurile Academiei de Limba şi Cultura Italiană „Siena”, în 1965, şi cursul de vară al Academiei de Pictură din Perugia, în 1966. A fost legat spiritual de Italia, pe care a vizitat-o de-a lungul vieţii de nenumărate ori, pentru a picta, dar şi pentru a primi diferite premii.
Artistul s-a simţit profund legat şi de Iaşi, unde a realizat numeroase lucrări şi unde a petrecut mai mulţi ani.

Între albastru şi Ceauşeşti

Sabin Bălaşa şi-a dorit foarte mult să iniţieze o mare renaştere artistică şi culturală. El a ales să fie renascentist, înţelegând că Renaşterea nu se consumă istoric într-o perioadă anume de reconsiderare a valorilor, ci însoţeşte, ca stare de spirit, demersul creatorului de cultură.


„Prima mea lucrare am făcut-o când abia nu mai mergeam de-a buşilea. A fost o «murală» executată cu cărbune din sobă pe peretele de sub pat, în care erau Muma Pădurii, Ileana Cosânzeana şi o lampă aprinsă undeva printre stele. Primul cumpărător al unei lucrări făcute de mine a fost un miliţian de la o secţie, pe lângă Gara de Nord. Veneam cu lucrarea de la o şedinţă cu respinşii la expoziţie, unde fusesem aspru criticat. Ploua şi mergeam pe mijlocul străzii. M-au săltat şi dus la secţie sub învinuirea că am furat un tablou de la Muzeul de Artă, aşa credeau ei. Miliţianul de acolo mi-a spus: «Desenează-mă pe mine!». L-am desenat şi s-a convins că lucrarea o pictasem eu. A cumpărat-o fără să-i cer, din proprie iniţiativă”, povestea Bălaşa.


Temele majore ale picturilor sale sunt: femeile diafane, cu părul plutind în aer, animale care amintesc de inorogii fără coarne şi centauri, bărbaţi care meditează sau care muncesc, în timp ce culoarea dominantă a picturilor sale este albastru.

 

Această culoare a avut o semnificaţie puternică pentru artist: „Ne reprezintă pe noi, oamenii care am ajuns să zburăm în spaţiul cosmic. Albastrul meu e din Mioriţa şi din Eminescu, adică din matricea noastră spirituală”.


În 1973 şi 1976, Primăria Bucureşti i-a cerut lui Sabin Bălaşa să picteze portretele lui Nicolae şi al Elenei Ceauşescu. Mai târziu, în anii 1980, Sabin Bălaşa a fost acuzat că a fost un promotor al cultului personalităţii, însă a răspuns acuzaţiilor care i s-au adus că a fost o comandă pe care a onorat-o la fel ca pe altele pe care le-a primit de-a lungul carierei sale, în schimbul căreia a fost plătit şi nimic mai mult.


„Ceea ce ştiţi dumneavoastră nu este un portret al lui Ceauşescu, este un Sabin Bălaşa”, obişnuia să răspundă pictorul.

Ultimii ani din viaţă


După 1990, Bălaşa a început să vândă tot mai multe dintre tablouri, cu precădere în străinătate, la preţuri de mii de euro. De asemenea, a executat fresce la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, pentru care a fost plătit cu 200.000 de euro, iar în 2006 a fost angajat să realizeze o pictură murală în sala de lectură a Academiei de Studii Economice din Bucureşti, lucrare pentru care a primit 320.000 de euro.

Dincolo de valoarea intrinsecă a picturii sale, apreciată în întreaga lume cu atribute acordate doar capodoperelor, opera amplă a lui Sabin Bălaşa cuprinde şi creaţie cinematografică, literară şi publicistică.

 

„Deşi arta sa nu e nici pe departe facilă, ea se dezvăluie cu generozitate şi, pe insesizabile trepte de iniţiere, spune cu adevărat ceva oricărui privitor. Pe Sabin Bălaşa nu trebuie să-l explici ca să-l simţi, şi abia după ce-l simţi începi să-ţi explici lumea în care ai simţit. O hermeneutică hipnotică unică şi tipică artei lui Sabin Bălaşa dezvăluie cu discreţie ceea ce autorul ştia dintotdeauna - Renaşterea pe care îşi propunea s-o iniţieze înflorise deja din chiar clipa în care măiastra sa mână apucase penelul”, susţine Mircea Deac în monografia dedicată lui Sabin Bălaşa, apărută în 1984.


S-a stins din viaţă la 1 aprilie 2008, la spitalul „Sfânta Maria” din Bucureşti, în urma unui cancer. Dorinţa sa a fost să fie înmormântat la Iaşi, oraş de care se simţea legat sufleteşte şi pe care îl considera locul unde s-a afirmat ca artist. A fost înmormântat la Cimitirul „Eternitatea”, pe Aleea Scriitorilor, unde se află şi mormintele lui Ion Creangă şi Mihail Kogălniceanu. În doar patru ani de la trecerea în nefiinţă, Sabin Bălaşa este unul dintre cei mai bine cotaţi pictori români ai tuturor timpurilor, lucrările sale valorând, sunt de părere experţii, cel puţin cinci milioane de euro.