Biroul de Informare și Relații Publice al Tribunalului Olt a anunțat că, la data de 21 octombrie 2025, a avut loc Adunarea Generală a Judecătorilor, care a decis suspendarea măsurilor adoptate anterior prin Hotărârea nr. 3 din 26 august 2025. Ca urmare a acestei hotărâri, activitatea de judecată în toate cauzele aflate pe rolul instanței va fi reluată începând cu data de 22 octombrie 2025.
Decizia vine după aproape două luni în care activitatea instanțelor a fost afectată de proteste generate de nemulțumirile legate de legea pensiilor de serviciu, un subiect care a provocat tensiuni între sistemul judiciar și autoritățile politice.
- CCR a declarat neconstituțională legea pensiilor speciale
În aceeași zi, Curtea Constituțională a României a admis sesizarea formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind legea care modifica regimul pensiilor de serviciu pentru magistrați.
Hotărârea a fost adoptată cu o majoritate strânsă, cinci voturi pentru și patru împotrivă, după o perioadă de deliberare de peste o lună. În urma acestei decizii, actul normativ este declarat neconstituțional în ansamblul său, ceea ce înseamnă că legea nu mai poate fi promulgată în forma actuală.
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, la începutul lunii septembrie, să sesizeze Curtea Constituțională, invocând încălcarea independenței justiției și a mai multor decizii anterioare ale CCR.
Potrivit unui comunicat transmis la acel moment, Secțiile Unite ale instanței supreme au votat în unanimitate sesizarea, considerând că noua lege „nu respectă principiile constituționale privind separația puterilor în stat”.
„Judecătorii instanței supreme transmit un NU răspicat oricărei tentative de a slăbi independența justiției și statutul constituțional al magistraturii”, se preciza în mesajul Înaltei Curți.
- Reforma pensiilor speciale, o promisiune către Bruxelles
Guvernul își asumase răspunderea în Parlament pentru această lege, considerată una dintre reformele esențiale promise Comisiei Europene în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Proiectul prevedea, printre altele, creșterea graduală a vârstei de pensionare până la 65 de ani și reducerea procentului pensiei din 80% din ultimul salariu brut la 70% din ultimul salariu net.
Executivul susținea că aceste modificări ar fi trebuit să aducă echitate între sistemul public și cel al pensiilor speciale, dar magistrații au reacționat vehement, acuzând că noile prevederi ar încălca independența sistemului judiciar și ar destabiliza justiția.