Proiectul privind interzicerea păcănelelor, aprobat de Camera Deputaţilor. Doar în patru localităţi din Olt mai pot funcţiona astfel de localuri

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care jocurile de noroc - păcănelele - sunt interzise în localităţile cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori. Astfel, în judeţul Olt, astfel de localuri mai pot funcţiona doar în patru localităţi. Proiectul a fost adoptat cu 243 de voturi „pentru”, patru abţineri, iar doi deputaţi nu au votat. Proiectul a fost adoptat de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.


Potrivit proiectului, spaţiul comercial în care operatorul exploatează jocuri de noroc, dacă are amplasate mijloace de joc de tip slotmachine, trebuie să se afle într-o unitate administrativ-teritorială cu o populaţie mai mare de 15.000 de locuitori. Dovada numărului de locuitori se face prin adeverinţă eliberată de primăria în a cărei rază teritorială se află spaţiul propus.

Cele patru localităţi din judeţ unde mai pot funcţiona localuri cu păcănele sunt Slatina (78.780 locuitori), Caracal (31.874), Balş (19.467) şi Corabia (16.117).

„Este interzisă prestarea, în mod direct sau indirect, a unor activităţi conexe jocurilor de noroc către entităţi care nu deţin licenţă clasa 1 emisă de ONJN şi care permit accesul la jocurile de noroc de către participanţii la joc care accesează platforma de joc de pe teritoriul României şi/ sau participanţii la joc cetăţeni români care nu au rezidenţă fiscală într-un alt stat. Măsurile tehnice necesare pentru a preveni şi combate accesul participanţilor la jocuri de noroc cu încălcarea dispoziţiilor prezentului alineat vor fi stabilite prin ordin al preşedintelui ONJN, în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă. Până la adoptarea ordinului preşedintelui ONJN prevăzut de prezentul alineat, operatorii economici care deţin licenţa clasa II emisă de ONJN au obligaţia de a implementa orice măsuri tehnice disponibile pentru a preveni şi combate accesul participanţilor la jocuri de noroc cu încălcarea dispoziţiilor prezentului alineat”, mai prevede proiectul, care aşteaptă promulgarea pentru a intra în vigoare.