Procurorul Marinel, de la Parchetul Olt, vine la DIICOT

Mihai Nicolae Marinel, procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, a fost numit la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Biroul Teritorial Olt.


Magistratul se numără printre cei care au fost declaraţi admişi la interviul organizat de Secţia pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, în perioada 19 - 20 ianuarie 2023.

Mihai Nicolae Marinel a fost procuror la Parchetul Slatina şi la Parchetul Olt.

În cadrul DIICOT-BT Olt mai activa doar procurorul Daniela Barbu, după pensionarea lui Alexandru Dragomir, în toamna anului trecut.