Primăria Slatina face, în zona Drumului Expres, o parcare de 1.000 de locuri care va funcţiona pe sistemul „park&ride”

O parcare de 1.000 de locuri care va funcţiona pe sistemul „park&ride” va fi construită de Primăria Slatina, în zona de interconectare a municipiului Slatina cu Drumul Expres Craiova-Piteşti. Primarul Emil Moţ a anunţat, miercuri, că proiectul va fi finanţat de ADR Sud-Vest Oltenia, în exerciţiul financiar 2021-2027.

Emil Moţ a avut, miercuri, o întâlnire cu directorul general al ADR Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu.

„În urma discuției de astăzi cu directorul general ADR Sud-Vest Oltenia, domnul Alexandru Stănescu, vă anunț că proiectul nostru Park and Ride, care va crea 1.000 de locuri de parcare, va primi finanțare prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027.

Este o veste extraordinară pentru municipiul nostru și pentru mobilitatea urbană durabilă.

Această finanțare va contribui semnificativ la îmbunătățirea infrastructurii de transport și reducerea traficului în zona noastră”, a transmis primarul Slatinei.

Ce presupune parcarea de tip Park&Ride

Proiectul constă în amenajarea Park & Ride-ului în zona de interconectare a Municipiului Slatina cu Drumul Expres, în vederea creşterii atractivității sistemului de transport public din municipiul Slatina.

În cadrul proiectului vor fi prevăzute:

Realizarea unei clădiri având destinația de parcare tip Park &Ride suprateran. Sistemul de parcare va fi construit pe o suprafață de cca. 15.000 mp și va fi compus dintr-o parcare la sol şi o parcare supraetajată sub şi suprateran pe mai multe niveluri optimizat pentru un număr maxim de locuri de parcare.

Parcarea va avea o capacitate cât mai mare de locuri de parcare (estimată 1.000 de locuri) şi vor fi prevăzute locuri pentru persoanele cu dizabilități.

Vor fi prevăzute spații tehnice, căi de acces (intrare) auto, căi de acces (ieşire) auto şi o cale de acces (intrare-ieşire) pietonal dinspre terminalul de transport, grupuri sanitare și spații funcționale destinate utilizatorilor de prize pentru încărcarea bateriei aferente modelelor electrice sau hibride.

Parcarea va fi dotată cu un sistem de acces automat, ce va asigura controlul accesului şi funcționarea în siguranță a circulației, precum şi un sistem de gestionare smart, cu afişaj electronic, pentru informarea rapidă a utilizatorilor;

Va exista și un sistem de supraveghere video, pentru evitarea eventualelor incidente.

În funcție de posibilitățile tehnice, vor fi integrate şi alte sisteme electronice care să faciliteze utilizarea structurii de tip "park&ride" şi integrarea cu serviciile de transport public.