Primăria Caracal transformă Foişorul de foc în Observator astronomic

Foişorul de foc din Caracal, clădire de patrimoniu, va fi transformat de municipalitate în observator astronomic, la propunerea elevilor din oraş.

Primarul municipiului, Ion Doldurea, a declarat că proiectul a fost ales de administraţia locală să fie finanţat prin bugetare participativă.

„În 2022, am aflat că se poate şi mi-au prezentat colegii de la Integrare Europeană că putem face şi bugetare participativă. Am zis "bine! lasă că o să am eu grijă şi anul viitor vom face acest lucru şi noi". Mai era făcut la Cluj, Alba Iulia şi alte două-trei oraşe. Nu este o chestie foarte extinsă. Atunci, pentru acest an, am luat decizia să punem la dispoziţie 500 de milioane (lei vechi-n.red.), în această bugetare participativă, iar la rectificarea bugetară, care va fi în iulie, dacă avem un succes, avem de unde să suplimentăm cu, poate, un miliard de lei (lei vechi-n.red.). Această bugetară participativă putea să fie la dispoziţia anumitor cetăţeni, dar ne-am gândit să facem ceva ca să atragem tinerii. Pentru asta, aceşti bani, puţini, să reprezinte un semnal, şi să-i punem la dispoziţia tinerilor din oraş, a elevilor de liceu. Am avut şi o întâlnire cu ei, acum vreo două săptămâni, cu vreo 20 de tineri de la Liceul Mihai Viteazu, nişte copii absolut extraordinari - tinereţe şi inteligenţă. Copiii au venit cu propuneri şi le-am spus că vom face ce vor şi cum vor, iar dacă e nevoie suplimentăm”, a declarat el.

Clădirea Foişorul de foc a reintrat în administraţia Primăriei Caracal, iar municipalitatea a căutat să-i dea o utilitate. Primarul Doldurea spune că, iniţial, imobilul a fost punct de observaţie.

 „Avem mai multe idei, dar printre ele se numără şi un observator astronomic la Foişorul de foc. Adică, practic, un telescop modern pe care să-l punem acolo. Copiii au venit cu propunerea, probabil că o să o şi facem, mai trebuie nişte detalii tehnice de pus la punct în obiectivul respectiv. Dar, ei au şi alte idei. Este imobil de patrimoniu, este al Primăriei şi acum doi ani ploua în el. Acum, l-am acoperit, l-am luminat de Sărbători, i-am refăcut scara, balustrada pe interior, deci este pregătit pentru destinaţia lui - el a fost punct de observaţie, fiind pe cel mai înalt loc din oraş”, a conchis Ion Doldurea.

 Scurt istoric

 Foișorul de foc, un turn înalt, circular, cu o platformă de supraveghere, a fost construit în anul 1901, pe locul curții domnești a lui Mihai Viteazul, lângă Comandamentul de incendiu al orașului, care se afla sub coordonarea primăriei. De acolo, de pe platformă, străjerul privea orașul și dădea alarma, atunci când observa un posibil incendiu. Serviciul de stins focul a funcţionat până în anul 1936, când toate unităţile de pompieri au fost militarizate.

 Actualmente, clădirea Foișorul de foc nu mai este folosită, se păstrează ca monument de arhitectură, și o mărturie al unui anumit stadiu de civilizație al societății, iar clădirea Comandamentul de incendiu nu mai există, în locul său se află Sala Polivalentă şi Liceul Teoretic Mihai Viteazul.