Precup: „Adversarii ne cântă prohodul, îşi fac calcule de promovare”

Mijlocaşul grupării slătinene, Gabriel Precup, nu a dat curs ofertelor primite, deşi a purtat discuţii, inclusiv cu SCM Piteşti, echipă pe care în tur FC Olt a învins-o chiar în fieful argeşenilor. Fotbalistul din centrul liniei mediene nu se grăbeşte să-şi găsească un alt angajament, în speranţa că factorii decizionali vor găsi soluţii ca echipa să-şi continue cursa spre Liga a II-a.

Slătinean, mijlocaşul Gabriel Precup nu-şi poate explica cum este posibil ca judeţul Olt să nu mai fie reprezentat de nicio echipă în fotbalul de performanţă. După cum se ştie, gruparea slătineană este sortită desfiinţării, din lipsă de finanţare. Regretele sunt cu atât mai mari, având în vedere faptul că echipa era marea favorită la promovare, fiind campioană de toamnă în seria C3.

 

„Tot nu-mi vine să cred că se termină. Nimeni nu înţelege cum este posibil să se desfiinţeze singura echipă de fotbal. Dacă eram o echipă de pluton, mai înţelegeam, dar am terminat pe primul loc. Am depus aici o muncă, de la jucători, la staff-ul tehnic şi administrativ, cu toţii am gestionat situaţia din tur, care nu a fost deloc uşoară, am terminat pe primul loc... Mi-ar părea extrem de rău să se termine. Poate în ultimul moment lucrurile se vor rezolva, eu încă mai sper”, a precizat mijlocaşul grupării slătinene, Gabriel Precup.

  

Mijlocaşul central a evoluat meci de meci în turul de sezon, fiind la doar câteva minute de statutul de integralist în echipa antrenată de Dan Oprescu. Gabriel Precup spune că a purtat discuţii cu SCM Piteşti, echipă aflată la jumătatea clasamentului seriei, dar cu aspiraţii la promovare, însă nu s-au finalizat. În aceste condiţii, mijlocaşul mai aşteaptă, cu speranţa că la Slatina fotbalul nu va muri.

 

„Nu vreau să mă grăbesc. Am avut discuţii cu cei de la SCM Piteşti, dar nu ne-am înţeles. Vreau să merg la o echipă care are un obiectiv clar. La Piteşti se doreşte promovarea, dar nu ştiu ce şanse sunt. Nu vedeţi, noi suntem pe primul loc, dar ne desfiinţăm, cred că suntem singura echipă din ţară într-o astfel de situaţie. Adversarii ne cântă prohodul şi îşi fac calcule de promovare”, a mai spus Precup.

  

FC Olt a încheiat turul pe primul loc, cu 29 de puncte acumulate. Gruparea slătineană n-ar fi avut probleme cu atingerea obiectivului, accederea în Liga a II-a, ţinând cont că meciurile cu toate echipele care mai speră la promovare s-ar fi disputat, în retur, pe teren propriu.