Îndeletnicire pe aceste meleaguri încă de pe vremea dacilor, apicultura a devenit în ultimii ani „Cenuşăreasa” Agriculturii româneşti, iar cei care încă mai cresc albine spun că o fac mai mult din pasiune decât pentru profit. Cosmin Măndică, apicultor de peste 15 ani din comuna olteană Slătioara, povesteşte că anul acesta a adus provocări pentru apicultori, în special din cauza condițiilor meteo care au afectat producția de miere de salcâm. În lipsa salcâmului, albina a produs mierea de mană, cunoscută drept singura miere non-florală din România, echivalentul celei de Manuka din America de Sud. Produsele lui Cosmin pot fi găsite, în fiecare duminică, în Piaţa Producătorilor Olteni, organizată în proximitatea sediului CJ Olt din Slatina.
Apicultura este o îndeletnicire pe tot parcursul anului, povesteşte Măndică. El deplasează stupii în funcție de tipul de miere pe care dorește să o producă. Apicultorul a reușit să-și construiască o rețea de clienți fideli, însă recent, din cauza blocării pieței, a fost nevoit să își promoveze mierea direct în piață și pe platforme online.
„Sunt producător de miere de 15 ani. Este o pasiune, un hobby, şi mai puţin un business. Am 80 de familii de albine. Am reuşit să mă dezvolt prin AFIR, să accesez un program, şi mi-a permis să-mi dezvolt baza de lucru.
Anul acesta a fost un pic altfel, în sensul în care salcâmul nu s-a făcut, din cauza condiţiilor meteo, iar albina a mers la mană şi a ieşit acea celebră miere de mană, singura miere non-florală din România, echivalenul mieri de Manuka din America de Sud.
Spre exemplu, culesul de rapiţă îl dezvoltă în zona Valea Mare, Bălteni, Recea şi deplasez stupii acolo, pentru culesul de salcâm îi deplasez în judeţul Vâlcea, localitatea Mădulari, apoi mă întorc în aceeaşi zonă, la floarea soarelui. Este o activate continuă, fără oprire, este de genul fără vacanţă”, a declarat el.
Concurenţa neloială din Ucraina
Cu toate că pasiunea sa pentru apicultură este puternică, Măndică subliniază că nu poate trăi exclusiv din această activitate, considerând-o mai mult un hobby decât un business. Mai mult, el vorbește despre prăbușirea sectorului apicol din România și despre competiția neloială cu mierea importată din alte țări, cum ar fi Ucraina, la prețuri foarte mici.
„Personal, am o reţea de clienţi, oameni care merg pe încredere şi care mă cunosc demult. Până acum, având cantităţi mai mari de miere, le duceam la procesatori. Dar, în momentul în care această piaţă este blocată complet, conflictul din Ucraina fiind una dintre cauze, eşti obligat să ieşi pe piaţă.
Săptămâna trecută, am fost pentru prima dată în Piaţa Producătorilor Olteni şi în piaţă în general. În primul rând, mă interesează să văd ce vrea omul. Am avut plăcerea să văd oameni informaţi, care au venit direct la mierea de mană sau mi-au cerut căpăceală, oameni care cunosc. Trebuie să te adaptezi pentru toate situaţiile.
Promovarea o fac şi pe Facebook. N-am insistat foarte tare pe alte canale. Mă bazez pe numele meu pe care îl afişez pe etichete, cu număr de telefon şi cu toate datele personale. La modul că acel client, care a gustat de la mine să revină, să fie mulţumit
În momentul de faţă, acest sector este într-o prăbuşire totală, ca să vă răspund franc la întrebare. Chiar acum o jumătate de oră am vorbit cu cei de la ApiDava de la Blaj, un mare procesator. Au blocate, nu colectează miere. Aşteaptă să intre mierea din Ucraina. Atât timp cât mierea din Ucraina intră cu cinci lei, cu şase lei, apicultorii români nu ştiu în ce măsură se vor mai descurca.”, spune Cosmin Măndică.
Se poate trăi din apicultură?
Întrebat dacă ar putea trăi exclusiv din apicultură, Cosmin răspunde categoric că acest lucru nu este posibil.
„Nu! Categoric nu! Este mai mult un hobby, îi spun eu „boală”. Şi tatăl meu a avut, dar la un nivel mai mic. Iniţial am început cu zece stupi, să am pentru familie un produs natural.
Este o îndeletnicire străveche şi am căutat foarte mult să ţin legătura cu apicultorii în vârstă, chiar dacă sunt deschis la inovaţii, la tehnica nouă apărută. Spre exemplu, niciodată nu pun în stupii mei substanţe cumpărate. Niciodată nu pun produse chimice cumpărate”, spune apicultorul.
Ce cumpărăm din supermarketuri? În niciun caz miere
Măndică mai spune că este esențială o educație a populației în ceea ce privește consumul de miere autentică și susține că mierea produsă din melasă, vândută în supermarketuri, nu ar trebui etichetată drept „Produs din miere”.
„Din păcate, este foarte dureros că în supermarketurile româneşti, românii consumă o miere produsă din melasă, borcane care n-au văzut mierea. Le-aş recomanda să se uite ce scrie cu litere de-o şchioapă pe ultimul rând: PRODUS DIN MIERE. Nu există aşa ceva, nu se poate aşa ceva! Sau PRODUS DIN MIERE UE şi NON-UE. Haideţi să fim serioşi! Dar, aici este vorba despre o educaţie la nivelul populaţiei, care trebuie să înveţe şi să cunoască”, a concluzionat apicultorul.
Produsele cultivate de Cosmin pot fi găsite în Piaţa Producătorilor Olteni, care se desfăşoară în fiecare duminică la Slatina, în proximitatea sediului CJ Olt.
Piaţa Volantă este organizată de Asociaţia Tinerilor Fermieri din Olt, cu sprijinul CJ Olt, şi reprezintă un proiect pentru sprijinirea micilor producători agricoli, promovarea produselor agricole locale și pentru a răspunde politicii de promovare a alimentației sănătoase și producției agricole sustenabile.
Modelul a fost preluat de Ministerul Agriculturii şi în mai multe judeţe din ţară.