Polițiștii au reținut 20 de permise de conducere, dintre care 8 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 9 pentru alte abateri la regimul rutier în minivacanţa de Revelion.
În minivacanţa de Revelion, poliţiştii au intervenit la 260 de solicitări, dintre acestea 207 fiind sesizate prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
În cadrul activităţilor desfăşurate, au fost aplicate 258 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 100.000 de lei.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, ca măsură complementară, polițiștii au reținut 20 de permise de conducere, dintre care 8 pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 de km/h, 3 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar 9 pentru alte abateri la regimul rutier.
„De asemenea, au fost retrase 6 certificate de înmatriculare pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale, fiind constatate și 9 infracțiuni la regimul rutier”, transmite IPJ Olt.
Şoferi băuţi la Corabia şi Scorniceşti
Polițiștii din cadrul Poliției orașului Corabia au oprit, pe data de 1 ianuarie, pentru control, pe Drumul Comunal 126, în orașul Corabia, un autoturism condus de către un bărbat de 50 de ani, din aceeasi localitate.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea prelevării mostrelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
De asemenea, la data de 2 ianuarie, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Scornicești au oprit pentru control, pe strada Piscani, în orașul Scornicești, un autoturism condus de către un bărbat de 71 de ani, din aceeasi localitate.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Şi în acest caz, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea prelevării mostrelor biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.