Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, duminică seară, că decizia de a scădea cu o zi plata asigurată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru concedii medicale este bazată pe cifre şi are un fundament în spate. Rogobete a mai spus că măsura se aplică în multe ţări ale UE.
Alexandru Rogobete a vorbit, duminică seară, la Antena 3, despre decizia de a scădea cu o zi plata asigurată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru concedii medicale, luată de Guvern la finalul anului 2025.
„În primul rând, această practică nu este doar în România şi nu s-a întâmplat aici pentru prima dată. Nu este o idee care nu are un fundament sau o cifră în spate. În multe ţări din Uniunea Europeană, prima, a doua şi chiar a treia zi de concediu medical nu sunt plătite de nimeni”, a declarat ministrul Sănătăţii, potrivit hotnews.ro.
Acesta a explicat că măsura este luată „peste tot şi ea are un singur scop şi anume de a reduce numărul de concedii medicale de scurtă durată, care s-a dovedit peste tot că se abuzează de ele”.
Ministrul a explicat că, odată cu măsurile luate anul trecut, s-au economisit în medie 120 de milioane de lei pe lună din concediile medicale de scurtă durată.
Rogobete a mai spus că, după verificările de anul trecut în legătură cu concediile medicale, sunt foarte multe procese începute şi sunt foarte mulţi medici sancţionaţi.
În legătură cu neplata primei zile de concediu, ministrul a explicat că se vor realiza normele de aplicare, care vor ţine cont de aspecte concrete, cum ar fi pacienţii oncologici sau cu alte afecţiuni care au nevoie lunar de concedii medicale.
Românii nu vor mai avea plătită prima zi a concediului medical
O ordonanță de urgență, adoptată pe 30 decembrie 2025, a stabilit ca prima zi a concediului medical să nu mai fie plătită. Autoritățile au motivat că vor astfel să scadă fenomenul concediilor medicale fictive.
Măsura vizează concediile medicale care vor fi eliberate în perioada 1 februarie 2026 – 31 decembrie 2027.
Astfel, angajatorii suportă zilele 2 – 6 ale plăţii indemnizaţiei pentru concediile medicale, urmând ca, începând din a șaptea zi, costurile să fie suportate de Casa de Asigurări de Sănătate.
Până acum, primele cinci zile de concediu medical erau plătite de angajator, iar începând din a șasea zi, costurile erau suportate de CNAS.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, spunea că măsura este „tranzitorie, inițial gândită pentru 2 ani. Dar, dacă fenomenul concediilor medicale fictive scade semnificativ, ea se poate reduce și se poate anula oricând, nu este o măsură definitivă.”