Părinţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului cu vârsta până la 12 ani, iar în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 18 ani.
Asiguraţii
au dreptul la concediu şi indemnizaţie pentru îngrijirea copilului bolnav în
vârstă de până la 12 ani, iar în cazul copilului cu handicap, pentru
afecţiunile intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani. Și în cazul
copilului cu afecţiuni grave, asiguraţii au dreptul la concediu şi indemnizaţie
pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 18 ani.
„Anterior,
părinții puteau beneficia de concediu medical de îngrijire a copilului doar
până la împlinirea varstei de 7 ani.
Cuantumul
brut lunar al indemnizației este de 85% din baza de calcul și se poate acorda
numai unuia dintre părinți”, transmite Casa de Asigurări de Sănătate Olt.
Durata
de acordare a indemnizaţiei este de maximum 45 de zile calendaristice pe an
pentru un copil, cu excepţia situaţiilor în care copilul este diagnosticat cu
boli infectocontagioase, este imobilizat în sisteme de imobilizare specifice
aparatului locomotor sau este supus unor intervenţii chirurgicale. În aceste
cazuri, durata concediului medical este stabilită de către medicul specialist
în funcţie de evoluţia bolii.