Oltul Curtişoara-Iris Nicolae Titulescu, în finala Cupei României, faza judeţeană, pe Stadionul 1 Mai

S-au stabilit finalistele actualei ediţii a Cupei României, faza judeţeană. Liderul Ligii a IV-a, Oltul Curtişoara, va întâlni, în meciul pentru câştigarea trofeului judeţean, echipa Iris Nicolae Titulescu. Partida se va disputa pe Stadionul „1 Mai”, pe data de 7 iunie.

Oltul Curtişoara-Iris Nicolae Titulescu este duelul din finala Cupei României, faza judeţeană. Meciul se va disputa pe data de 7 iunie, pe Stadionul „1 Mai”, cu începere de la ora 17.00.

Oltul Curtişoara este angreanată şi în lupta pentru susţinerea barajului de promovare în Liga a III-a. De altfel, şi în stagiunea trecută a disputat atât finala Cupei României, faza judeţeană, pe care a câştigat-o, cât şi barajul de promovare, însă a fost eliminată de formaţia Cozia Călimăneşti.