O adolescentă, din Balş, dată dispărută de familie

Poliţiştii din cadrul Poliţiei orașului Balș caută o minoră, în vârstă de 16 ani, care a plecat voluntar de la domiciliu și nu a mai revenit. Dispariţia a fost semnalată de către familie. 


La data de 11 ianuarie 2026, în jurul orei 11:00, polițiștii din cadrul Poliției orașului Balș au fost sesizați de către un bărbat cu privire la faptul că fiica sa, FIRICĂ NARCISA FLORENTINA, în vârstă de 16 ani, a plecat voluntar de la domiciliul său din orașul Balș și nu a mai revenit până în prezent.

Semnalmente: înălțime aproximativ 1.65 metri, greutate aproximativ 60 de kilograme, ochi căprui, păr lung și negru, fără semne particulare.

„Nu se cunosc articolele vestimentare purtate de acesta la momentul plecării.

Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea minorei sunt rugate să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul unic de urgență 112”, transmite IPJ Olt.