Mita de la Balş a scos pe piaţă un nou album de muzică de petrecere

Interpretul Mita de la Balş a scos pe piaţă, în urmă cu două zile, cel de-al paisprezecelea album al său cu muzică de petrecere. De această dată, colaborarea a fost mai puţin obişnuită, deoarece bălşeanul apare alături de fratele său, Mita „Internaţionalul”.

Deşi în primă fază s-a făcut cunoscut printre ascultătorii de manele, Mita a ales să se depărteze de acest gen muzical, considerând că se regăseşte în muzica de petrece. Până acum a avut numeroase colaborări cu interpreţi precum Nicu Paleru, Emilia Ghinescu, Cristian Rizescu, Florin Mitroi, Neluţu Peşte şi alţii. De această dată, albumul poartă numele sugestiv „Fraţii Mita de la Balş”, deoarece toate cele 12 melodii sunt realizate în colaborare cu fratele său, Mita „Internaţionalul”.

 

14 albume în zece ani

 

Bălşeanul în vârstă de 30 de ani a debutat în lumea muzicii în urmă cu zece ani. Atunci, Mita cânta prin restaurante, mai mult în grupuri restrânse, până când a ajuns să scoată primul clip, care a contribuit decisiv la creşterea sa ca şi artist.

 

„Am început de jos, cântam prin restaurante mai mult, apoi pe la nunţi la cei care mă cunoşteau şi îmi apreciau vocea. Am reuşit după aceea să scot şi un clip, iar de atunci, treburile au început să se mişte mai bine. Consider, totuşi, că dintre toate albumele scoase până acum, cel care a avut cea mai mare priză la public a fost «M-a prins soacră-mea aseară»”, declară Mita.

 

Interpretul a ajuns, de atunci, să fie chemat la numeroase evenimente, cele mai multe fiind nunţile şi festivalurile. A cântat în întreaga ţară, dar şi în afară, printre ţările în care s-a remarcat fiind Franţa, Italia, Spania şi Germania.

 

„Înainte, bălşenii mă cunoşteau mai puţin”

 

Înainte de a scoate albumul cu numărul şapte, intitulat „M-a prins soacră-mea aseară”, Mita de la Balş era mult mai apreciat în regiunea Banatului decât în oraşul său natal. Colaborările cu interpreţii bănăţeni i-au adus o serie de aprecieri în Timişoara, Arad, Reşiţa şi nu numai. Numeroasele apariţii pe posturile Etno TV şi Taraf i-au adus notorietatea şi în Balş, unde a fost convocat la numeroase petreceri.

 

„Înainte de a scoate cel de-al şaptelea album, în Balş eram mai puţin cunoscut, pentru că până atunci mă afirmasem mai mult în vestul ţării. «M-a prins soacră-mea aseară» s-a dovedit a fi o melodie pe gustul oltenilor, iar la fiecare nuntă am fost rugat să o cânt de mai multe ori. Acest fapt m-a încurajat să păstrez acest traseu şi să scot un album în acelaşi stil, care sper să aibă cel puţin succesul aceluia”, adaugă artistul.

 

„Mă regăsesc în muzica de petrecere”

 

Renunţarea la manele a atras atât critici cât şi aprecieri pentru interpretul de la Balş. Acesta a considerat că se regăseşte mult mai mult în muzica de petrecere, datorită timbrului său vocal. Această alegere a fost luată şi datorită cererii publicului, care s-a dovedit a fi mult mai interesat de acest gen muzical.

 

Am cântat şi manele o perioadă, dar mi-am dat seama că mă regăsesc mult mai mult în muzica de petrecere. Foarte mulţi mi-au spus că am un timbru format parcă pentru a cânta acest gen de melodii şi că pentru mine, cel mai bine este să menţin acest traseu. Desigur, asta nu înseamnă că pot cânta doar muzică de petrecere, pentru că, la nunţi este nevoie de ceva alternativ pentru a nu plictisi auditoriul. Cânt tot ce mi se cere”, spune Mita.

 

Trei videoclipuri noi

 

Noul album a fost înregistrat în studioul lui Florin Peşte din Drăgăşani, iar cele trei videoclipuri care se regăsesc pe acesta, la un han din Piteşti. Printre melodii se regăsesc şi titluri precum „Ai da, socrule, de veste”, „Cât am fost eu în putere”, „Să fac nuntă la băiat” şi „De când beau cu pădurarul”. Acest album este cel de-al doilea în care Mita cântă alături de fratele său.

 

A doua colaborare a fraţilor Mita

 

Ultimul album scos e piaţă de Mita de la Balş alături de fratele său, Mita Internaţionalul, este cea de-a doua colaborare a acestora. Până acum, Mita Internaţionalul s-a afirmat mai mult în afara ţării. Acesta cântă muzică de petrecere de circa şase ani, în Spania, însă a luat parte la doar două albume până acum, ambele colaborări cu fratele său.

 

Şi interpreţii resimt din plin criza

 

Criza economică abătută peste ţara noastră în ultimii doi ani dar şi pirateria de pe internet au afectat foarte mult încasările artistului.

 

La nunţi, remuneraţiile sunt mai mici decât acum câţiva ani. Faptul că fiecare album ajunge să se distribuie pe internet gratuit pe diverse site-uri ne afectează, de asemenea, pentru că astfel numărul albumelor vândute scade considerabil. Cred că vor mai trece câţiva ani până când acest fenomen va fi eradicat din ţara noastră”, afirmă Mita.

 

Se pregăteşte o colaborare cu Nicoleta Guţă

 

Printre proiectele pentru viitorul apropiat, Mita de la Balş se pregăteşte pentru o colaborare cu Nicoleta Guţă şi Alex de la Orăştie, tot pentru un album de muzică de petrecere. De asemenea, în iarnă, bălşeanul va mai scoate pe piaţă un alt album de muzică de petrecere, creat în special pentru cei plecaţi din ţară.

 

„Colaborarea cu Nicoleta Guţă şi cu Alex de la Orăştie ar putea avea loc chiar în următoarele luni. De asemenea, aceasta ar putea fi una dintre cele mai de succes colaborări ale mele, ţinând cont de notorietatea Nicoletei. De asemenea, în iarnă voi scoate un album pentru cei care se află în afara ţării şi cărora le este dor de cei dragi”, spune artistul.