Directorul medical al Spitalului Slatina, medicul Florin Popa, a
declarat că spitalele judeţene de urgenţe au această posibilitate,
conform unui ordin emis de ministrul Sănătăţii, în anul 2019.
„Încercăm
să ne acredităm pentru pregătirea de medici rezidenţi. A fost un ordin
de ministru dat, în 2019, prin care atât Spitalele Judeţene de Urgenţă,
cât şi anumite clinici private pot să se acrediteze în vedere pregătirii
rezidenţilor. Am discutat în cadrul Consiliului Medical cu colegii care
ar dori să preia şi să pregătească medicii rezidenţi. Aşteptăm să
facem, uşor-uşor, o hartă pentru specialităţile care pot şi vor vrea să
pregătească rezidenţi şi să întocmim documentaţia necesară către
Ministerul Sănătăţii. Ar fi un lucru extraordinar, dar s-ar reuşi. Nu
vorbesc neapărat doar pentru că am avea mai multă forţă de muncă, ci şi
pentru colegii mei, cred că i-ar stimula foarte mult să aibă în
pregătire medici tineri”, a declarat Florin Popa.