Fiu al marelui dregător Danciu şi al Stancăi, care provenea din familia boierilor Craioveşti, Matei Basarab s-a născut în anul 1580 în localitatea Brâncoveni. Danciu, tatăl său, mare vornic în perioada 1 iunie 1591 - 18 august 1593, era fiul lui Vâlsan din Caracal şi al Mariei, fiica boierului Detco din Brâncoveni. Boierul Danciu a fost nepotul jupâniţei Marga cea bătrână, sora domnitorului Neagoe Basarab şi a lui Preda Craioveanu, mare ban şi unul dintre cei mai puternici boieri din Ţara Românească de la începutul secolului al XV-lea.
Despre primii ani de viaţă, copilăria şi adolescenţa viitorului domnitor nu s-au păstrat informaţii, cele mai vechi date referitoare la viaţa şi activitatea sa făcând referire la faptul că tânărul Matei a făcut parte din oastea lui Mihai Viteazu. A deţinut apoi mai multe dregătorii: postelnic, paharnic şi mare agă, iar din 1632 a ocupat tronul Ţării Româneşti.
„Pentru a sublinia filiaţia domnească, Matei îşi va lua numele de Basarab, în scopul evidenţierii descendenţei sale din marele neam basarabesc, origine care, în accepţiunea sa, îi dădea dreptul să aspire la tronul Ţării Româneşti. După o perioadă furtunoasă în viaţa agăi Matei, cu evenimente între care se numără şi o serie de lupte împotriva domnitorului Leon Tomşa, un exil în Transilvania şi o luptă cu Radu Ilieş, fiul domnitorului Alexandru Ilieş din Moldova, la 20 septembrie 1632 va ocupa tronul Ţării Româneşti”, aflăm din Istoricul Sfintei Mănăstiri Căldăruşani, apărut în 1996.
În timpul celor peste două decenii, 1632-1654, în care a condus ţara, Matei Basarab a reuşit să-i ţină la distanţă pe otomani, preţul plătit fiind mărirea taxelor şi întreţinerea unui costisitor aparat militar.
„Politica sa internă a fost una bazată pe menţinerea stabilităţii, însă datoriile către Poartă l-au determinat să introducă taxe usturătoare pentru ţărani – «darea talerului», echivalentă cu doi boi şi un porc sau nouă porci, şi legi care limitau strămutarea şi pedepseau fuga în Transilvania. Pe boieri îi aduce sub ascultare, prin forţă sau danii; la începutul domniei îi cheamă pe pribegi, promiţându-le largi privilegii. În domeniul militar, reformele au făcut trecerea de la organizarea curtenească la cea slujitorească, soldaţii îndeplinindu-şi atribuţiile chiar şi în vreme de pace, ajutând pe domn să-şi impună, chiar şi cu forţa, autoritatea. Oastea este completată cu unităţi de dorobanţi şi pedestre, ambele înzestrate cu arme de foc. Matei Basarab a sprijinit producţia manufacturieră prin repunerea în funcţiune a minelor de la Baia de Aramă şi Baia de Fier, susţinerea unei mori de hârtie, la Călimăneşti şi a unei fabrici de sticlă. De sprijinul său şi al Doamnei (Elena, sora cărturarului Udrişte Năsturel – n. red.) s-a bucurat şi introducerea tiparului în Ţara Românească, tipografia primită de la mitropolitul Kievului în 1635 fiind instalată, pe rând, la Câmpulung, Govora, Dealu sau Târgovişte”, după cum nota cronicarul Radu Popescu în „Istoriile domnilor Ţării Româneşti”.
În acelaşi timp, domnitorul a clădit numeroase lăcaşuri de cult şi monumente, ridicate nu numai în Valahia, ci şi în celelalte ţări româneşti. Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală, de închegare a unei şcoli artistice, fără de care „explozia“ brâncovenească nu ar fi fost posibilă. A fost un adevărat Mecena, protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând pentru păstrarea nealterată a tradiţiei ortodoxe. Toate aceste însuşiri ale personalităţii sale vor contribui la consacrarea suveranului ca cel mai mare ctitor al poporului român din epoca medievală, un adevărat patron al Bisericii. A ridicat din temelie peste 30 de biserici la care se adaugă refacerea multor altora, atât în ţară, cât şi la Muntele Athos şi la sud de Dunăre. Toate aceste lăcaşuri de cult au fost înzestrate cu proprietăţi şi mari sume de bani.
Conflicte cu Vasile Lupu
Singurul care i-a făcut probleme pe tot timpul domniei a fost Vasile Lupu, domnitorul Moldovei. Acesta a vrut să-l detroneze pe voievodul muntean servindu-se de intrigi şi atacuri. Corupând pe câţiva înalţi dregători otomani, profitând de încurcăturile externe ale Porţii, Lupu a băgat mereu intrigi pe seama relaţiilor diplomatice ale lui Matei. Însă, înţeleptul Matei Basarab pe deoparte demască totul demnitarilor otomani care îi pedepsesc chiar cu moartea pe dregătorii corupţi de domnul Moldovei. Pierzându-l pe fiul său Ioan, căruia voia să-i lase domnia Moldovei şi văzând că instrumentele sale de intrigă nu mai au efect, Vasile Lupu se împacă cu Matei, prin mitropolitul său Varlaam. În semn de pace, fiecare voievod zideşte câte o mănăstire în ţara celuilalt, Stela în Târgovişte şi Soveja în Putna. Împăcarea însă nu a ţinut mult. Lupu găseşte motiv să se supere din nou pe Matei şi-l ameninşă că-l atacă în momentul în care acesta se îmbolnăvise, dar este învins şi alungat pentru totdeauna de pe tronul Moldovei.
Înmormântat la mănăstirea Arnota
Sfârşitul domniei voievodului Ţării Româneşti a fost întunecat de răscoalele izbucnite în rândul armatei sale. Cronicile interne prezintă prima ridicare a slujitorilor, ea urmând la scurtă vreme după bătălia de la Finta. Din relatările păstrate rezultă că răsculaţii s-ar fi ridicat atât împotriva domnului, cât şi a unora dintre marii săi dregători. Mişcarea din primăvara lui 1653 a avut un caracter complex şi a fost înlesnită de uzura puterii autoritare îndelung deţinută de un domn acum bătrân şi bolnav, incapabil de a stăpâni situaţia devenită explozivă. Stăpânirea lui Matei, care părea atât de puternic consolidată, s-a prăbuşit în primul rând din cauza erodării temeliei sale, care era armata.
Domnitorul nu a mai avut când să-şi realizeze intenţia de a înăbuşi răscoala deoarece la 9 aprilie 1654 a închis ochii pentru totdeauna. Matei Basarab a fost înmormântat la biserica domnească din Târgovişte, lângă soţia sa, dar după profanarea mormintelor, trupurile acestora au fost strămutate în 1658 la Mănăstirea Arnota de către patriarhul Macarie al Antiohiei şi de secretarul acestuia, cărturarul Paul de Alep.
