O şoferiţă, în vârstă de 49 de ani, din Coteana, a ajuns în seara zilei de miercuri, 12 noiembrie, cu maşina într-un canal de deversare adânc de aproximativ 10 metri, pe strada Banului, din Slatina. În urma incidentului, toate cele trei persoane aflate în autoturism, au ajuns la spital.
Potrivit IPJ Olt, din primele verificări, polițiștii au stabilit faptul că un autoturism condus de către o femeie de 49 de ani, din comuna Coteana, județul Olt, din cauze ce urmează a fi stabilite în cursul cercetărilor, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în șanțul de colectare a apei pluviale.
În urma evenimentului rutier, femeia și alte două persoane pasagere în autoturism au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, transmite IPJ Olt.