Marius Oprescu, mesaj tranșant pentru Bolojan: Nu poți să impui decizii în Coaliție când ai luat doar 10% la alegeri

Prim-vicepreşedintele PSD şi lider al filialei Olt, Marius Oprescu, spune că social-democraţii vor avea o abordare mult mai fermă, la nivelul Coaliţiei, pentru a-şi impune punctele de vedere.


Oprescu a afirmat că măsurile propuse de PSD trebuie să fie preluate la nivelul întregii Coaliţii.

„Cu siguranță, anul viitor - și cred că acest lucru s-a văzut deja o dată cu stabilirea unei conduceri statutare în cadrul Congresului pe care l-am avut în cadrul Partidului Social-Democrat - abordarea noastră va fi una mult mai fermă în ceea ce privește măsurile pe care le susținem noi. Am intrat în această guvernare pentru stabilitatea României și pentru binele românilor, în același timp încercând să ne punem în aplicare programul de guvernare cu care ne-am prezentat în fața electoratului nostru. Exclus să nu ne batem pentru fiecare punct din acest program ca el să fie inclus în programul de guvernare al acestei țări”, a declarat Marius Oprescu.

Liderul social-democrat a criticat felul în care Ilie Bolojan încearcă să-şi impună deciziile în faţa celor patru partide din Coaliţiei, multe dintre ele nefiind agreate nici măcar de PNL.

„Cred că ar trebui ca fiecare dintre noi - și aici vorbim de partenerii noștri din cadrul Coaliției - să înțeleagă că abordarea lor pe care au avut-o până acum e contraproductivă. Nu poți doar să vii să-ți impui propriile păreri când tu ai luat la alegerile parlamentare 10-11%. Nu poți să vii să încerci să-ți impui propriile păreri, unele și personale că nici partidul dânsului nu este de acord cu anumite măsuri pe care le-a luat premierul. Știm foarte bine acest lucru. Deci nu putem să venim să ne impunem păreri. Cred că dialogul și cooperarea sunt cele mai bune forme de a ajunge la un consens și a scoate cele mai bune măsuri pentru populație”, a conchis Marius Oprescu.