“Din păcate, sunt nevoit să anunţ o ştire foarte tristă! “Războiul” dintre bracii germani şi insulari va lua o pauză pe termen nelimitat, pentru că unul dintre cei mai simpatici şi vehemenţi susţinători ai insularilor ne-a părăsit astăzi. RIP Liviu Iancu!“, a scris prietenul său, Adrian Lică, pe un grup dedicat vânătorilor, pasiune îmbrăţişată şi de Liviu Iancu, unde tocmai ieri publicase ultimele sale mesaje.
Liviu Iancu (45 de ani), jurnalist economic, a lucrat la agenţia de presă Mediafax şi la revista „Business Magazin“, iar în prezent semna pe site-ul Profit.ro. În calitate de reporter care a însoţit numeroase delegaţii oficiale, a acumulat experienţe memorabile pe care le-a consemnat în romanul „Xanax“, apărut în luna februarie 2019 la Editura Trei.
Născut pe 8 mai, la Găeşti, Dâmboviţa, a terminat liceul Vladimir Streinu din oraşul natal după care a început, pe rând, mai multe facultăţi – Cibernetică, Transporturi şi Sociologie, fără să termine niciuna dintre ele.
A intrat în presă, la Mediafax, în 2000. În prezent, era jurnalist la Profit.ro, unde a publicat o serie de editoriale-poveşti originale în peisajul presei economice româneşti, foarte apreciate de către cititori. Câteva dintre acestea se regăsesc şi în „Xanax“, romanul său de debut, potrivit Adevărul.ro
Guvernul României a alocat, prin Ministerul Dezvoltării, sumele de bani necesare construirii unei grădinițe moderne în satul Constantineşti, parte a orașului Scornicești.
Primăria Slatina riscă să fie anchetată penal din cauza nerespectării prevederilor legale în ceea ce priveşte construcţiile în cazul locului de joacă construit pe strada Ecaterina Teodoroiu, recompartimentarea unor spaţii de la Clubul Sportiv Municipal şi de la spălătoria din vecinătatea sediului municipalităţii. Inspectoratul de stat în Construcţii a cerut Poliţiei Locale să facă verificări, iar în lipsa unui răspuns afirmativ a somat municipalitatea.
Consiliul Județean Olt a finalizat un nou proiect major în domeniul sănătății: modernizarea și dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Județean de Urgență Slatina, cu finanțare nerambursabilă prin Planul Național de Redresare și Reziliență – Componenta Sănătate.
Anul acesta, evenimentul cultural „Noaptea Muzeelor” se va desfăşura sub egida „Mai aproape de oameni într-o Noapte de Mai”. Iubitorii de frumos sunt invitaţi de către organizatori să le calce pragul sâmbătă, 17 mai, începând cu ora 18.00. Toate expoziţiile şi evenimentele organizate vor avea intrarea gratuită.
55 de amenzi, în valoare totală de peste 60.000 lei, au fost aplicate de poliţiştii Biroului pentru Protecția Animalelor din cadrul IPJ Olt.
Muzeul Județean Olt marchează, vineri, 73 de ani de existenţă printr-o serie de manifestări culturale.
O afacere păguboasă pentru Slatina, externalizarea serviciului de ecarisaj, este reactivate de primarul Mario De Mezzo şi de gaşca sa de la Primărie.
Administrația Fondului pentru Mediu anunță anularea sesiunii de înscriere în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului național de tractoare și mașini agricole autopropulsate, destinat producătorilor agricoli – persoane fizice.
Liberalii pozează, în aceste zile, drept salvatori ai ţării, în oameni politici serioşi care nu lasă ca Patria să încapă pe mâna suveraniştilor. În fapt, totul este doar un nou exemplu de oportunism al PNL, care după ce a guvernat alături de PSD, acum pozează în pro-europeni şi în susţinători ai lui Nicuşor Dan, în finala prezidenţială.