Investiție majoră în Olt: Abator cu o capacitate de peste 2,9 milioane de porci finanțat cu fonduri europene

O fabrică de prelucrare a cărnii de porc, finanţată cu fonduri europene, se deschide la Piatra-Olt, contractul de finanţare fiind deja semnat.


Ministrul Agriculturii Florin Barbu a declarat, în cadrul emisiunii „Reporter 24” că noua facilitate va avea o capacitate de primire a peste 2,9 milioane de capete de suine.

„Complementar am alocat finanţări în parteneriat cu Ministerul Finanțelor. În județul Olt, vom avea cel mai mare abator de porc din Sud-Estul Europeni. Peste 2,9 milioane de porci vor fi sacrificaţi în județul nostru, va fi o investiţie foarte mare, la Piatra-Olt”, a declarat Barbu.

Ministrul a vorbit despre obiectivele PSD pentru stimularea procesării materiei prime la noi în ţară.

„Pe INVESTALIM am semnat contracte în valoare de 900 milioane de euro. În paralel, pe fonduri europene, am avut o alocare de 210 milioane de euro pentru procesare, fonduri pe care le-am suplimentat cu încă peste 300 milioan de euro. Asta înseamnă că, până la sfârșitul anului, semnăm contracte în România pentru procesare, în valoare de 1,5 miliarde de euro. În următorii patru ani, dacă vom finaliza aceste proiecte de procesare, România va deveni numărul 1 în Sud-Estul Europei, pe partea de procesare. Sunt programe ambiţioase, programe foarte mari, proiecte în valoare de peste 100.000 de euro”, a mai spus Barbu.

„La abatorul de la Piatra-Olt vor începe lucrările maximum în luna februarie-martie pentru că mai sunt ceva studii de făcut. Finanțarea este aprobată!”, mai precizează ministrul Agriculturii. 

Oportunitate pentru fermierii din Olt

Totodată, ministrul i-a îndemnat pe fermierii din Olt să acceseze fondurile nerambursabile puse la dispoziţie de Ministerul Agriculturii pentru a-şi înfiinţa ferme de porci, acum că o facilitate de procesare va exista în judeţ. 

„În paralel, pentru fermierii noștri din județul Olt există o oportunitate. Vom lansa 1 miliard de euro pentru acordarea de finanţări în reproducţie porc, dar şi pentru îngrăşare. Practic, vor fi finanţate 60 de ferme de câte 1.500 de scroafe şi 40.000 de locuri de îngrăşare. Va fi un proiect comun. Fermierii din județul Olt care vor să investească pe partea de porc vor beneficia de acest sprijin începând cu noiembrie-decembrie. Este un program cu finanţare 80% de la bugetul de stat şi 20% contribuţie proprie. 

Acest program ne va ajuta foarte mult pentru că, atunci când vom avea abatorul, nu va mai trebui să mai transporţi porcii la o distanţă foarte mare. Pe un traseu de peste 150-200 de kilometri, în abatorizare, un porc pierde între patru şi cinci kilograme”, a declarat Florin Barbu. 

„Îi îndemn pe toţi fermierii din județul Olt să investească în porc şi să acceseze aceste fonduri pe care noi le vom pune la dispoziţie pe Ministerul Agriculturii”, a adăugat ministrul.