Viitorul sună bine pentru Victor Dăbuleanu!

Secţia de handbal de la LPS Slatina a devenit o adevărată şcoala de handbal, profesorul Victor Dăbuleanu rupând gura târgului cu generaţia născută 1988-1989.

Vârfurile acestei generaţii sunt Adriana Ţăcălie şi Nicoleta Dincă, sportive ce nu au putut fi ţinute la Slatina până la finalul junioratului, fiind transferate la cluburi puternice din ţară la 16 ani. Adriana Ţăcălie a fost transferată la Oltchim Rm. Vâlcea în toamna anului 2005, în timp ce extrema stângă Nicoleta Dincă a semnat cu Rapid Bucureşti la începutul anului 2006. După desfiinţarea echipei KZN Slatina, handbalistele formate la LPS Slatina au plecat la cluburi ce evoluează în Liga Naţională. Luciana Marin, Pătuleanu, Simion, Croitoru, Lazăr, Zamfir sunt handbalistele care au adus Liga Naţională la Slatina, micuţa sală de sport de la LPS Slatina devenind neîncăpătoare la meciurile din organizare proprie.


Dăbuleanu a declarat că generaţia 1988-1989 a fost una de excepţie şi că performanţa obţinută atunci va fi greu de egalat.


„În 2007 aceste fete au devenit campioane naţionale, la nivelul junioarelor I, iar un an mai târziu erau vicecampioane naţionale. Această generaţie a câştigat tot la nivelul ei de vârstă. Fără lipsă de modestie, dar sunt singurul antrenor din ţară care am în palmares şase titluri de campion naţional şi două de vicecampion. Mai este un singur băiat, profesorul Bursuc la băieţi, care se poate mândri cu un astfel de parcurs. Va fi greu să mai găsesc o astfel de generaţie. De la Slatina au plecat foarte multe jucătoare”, a spus Dăbuleanu.

 

Acesta este însă optimist şi susţine că handbalistele pe care le are acum în clasa a V-a promit.

 

„Generaţia care este acum în clasa a V-a este una bună. Dacă o să mai am răbdare cu ele şi o să lucrez la fel, eu cred că sunt şanse mari ca rezultatele pe care le vor obţine aceste fete să se apropie de cele ale generaţiei 1988-1989”, a spus Dăbuleanu. 

Regretul lui Dăbuleanu


Profesorul de la LPS Slatina, Victor Dăbuleanu, a declarat că are un mare regret legat de generaţia 1988-1989.

 

„Regret că această generaţie nu a fost ţinută la Slatina. Ar fi putut ajunge la acest nivel, dar să reprezinte Slatina. Alţii au avut mai multă răbdare, poate mai mulţi bani şi multă binevoinţă”, a spus Dăbuleanu.