Tot ce trebuie să ştii despre Aloe Vera

Aloe Vera este un remediu folosit din vechime pentru tratamente cosmetice şi în fitoterapie. Substanţele active au efect analgezic şi antiinflamator la nivelul pielii, cu rol de refacere a ţesuturilor şi de calmare a iritaţiilor.

Aloe Vera este o specie de plante suculente, care creşte în zonele cu climă blândă şi îşi are cel mai probabil originile în nordul Africii. Aloe Vera face parte din familia crinilor şi poate creşte până la o înălţime de 2 metri. Planta de Aloe Vera este uşor de reperat după frunzele mari, cărnoase, care cresc direct din pământ şi au marginile neuniforme.

Când planta împlineşte aproximativ 3 ani, frunzele se culeg; seva care se obţine după tăierea frunzelor este folosită, împreună cu gelul, în scopuri terapeutice.

Planta de Aloe Vera este cultivată ca o plantă decorativă, în scopuri medicinale, în produse cosmetice, iar în unele ţări chiar pentru hrană. Au fost identificate mai mult de 250 de specii de Aloe Vera, dintre care doar câteva sunt folosite în scopuri medicale şi cosmetice.

Ce substanțe active conține Aloe Vera

Frunza de Aloe Vera are în compoziţie 18 aminoacizi care au rol de refacere a masei şi funcţiei musculare, printre care se află şi cei esenţiali pentru buna funcţionare a organismului: leucină, izoleucină, valină, lisină, theronină, fenilalanină.

De asemenea, Aloe Vera conţine un complex de minerale şi vitamine necesare bune funcţionări a organismului şi contribuie la starea noastră generală de bine:
•     Vitamina A – substanţă necesară pentru sănătatea unghiilor şi pielii şi pentru pigmentul care asigură vederea nocturnă;
•    Vitamina B1  – contribuie la buna funcţionare a sistemului nervos central şi periferic, meţine sănătatea psihică şi funcţionarea normal a inimii;
•    Vitamina B2 – este recomandată cu supliment pentru procesul de creştere, pentru protecţia celulelor din ficat de acţiunile agenţilor toxici şi ajută pentru a a avea o vedere bună;
•    Vitamina B6  – acţionează asupra sistemului nervos central şi are rolul de a formare a neurotransmiţătorilor (serotonină, norepinefrină);
•    Vitamina B12 – recomandată pentru prevenirea anemiei şi ca supliment pentru copii;
•    Vitamina C  – acidul ascorbic, este unul din cei mai eficienţi nutrienţi necesari organismului, cu rol de prevenţie împotriva bolilor de inimă, de ochi şi imunitare;
•    Vitamina E – are roluri multiple în organism, printre care cel de antioxidant şi se utilizează pentru a trata deficitul de vitamina A cauzat de alimentaţia inadecvată.

Efecte curative

Studiile medicale au aratat o eficacitate a gelului in bolile inflamatorii ale pielii, in     cazul ranilor, arsurilor, arsurilor solare, degeraturilor precum si a acneei,     psoriazis-ului, eczemelor si intepaturilor de insecte. Aportul plantei pentru intarirea sistemului imunitar si alte propietati nu sunt dovedite inca. Inainte de a utiliza gelul plantei ar trebui sa discutati cu medicul dumneavoastra deoarece nu toata lumea tolereaza substanta.

Conform Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), gelul proaspat cules din Aloe     Vera este mai bun decat produsele prelucrate, cum ar fi creme cosmetice si altele asemenea. Ingredientele din creme pot afecta agentii activi ai plantei. Dar daca inca preferati sa cumparati produse cu Aloe Vera, ar trebui sa va asigurati intotdeauna ca acestea prezinta sigiliul BIO sau IASC (Consiliul Stiintific International pentru Aloe). Acestea garanteaza controlul produselor si prelucrarea acestora.

Esteto.ro este un magazin online ce comercializează produse din categorii diverse. Printre acestea, se numără şi produsele naturale. Intră şi convinge-te!